Poeme de Constantin Abăluță

Literele tuturor alfabetelor lumii

 

 

E o dimineață oarecare de toamnă

Granițele țărilor oftează pe internet

Atât de evazivi norii

Apele freatice valuri cernite

 

S-ar putea să migrăm undeva inopinat

Cohorte fără-nceput și sfârșit

Puțină cenușă pe balansoarul bunicii

Puțină miere în pipa bunicului

 

În lipsa respirației noastre totul dispare

Imensă până ieri lumea e un fir de nisip

Cu care se-neacă un câine

 

Doar oceanul păstrează-n adânc

Spiritul liber al poeților sinucigași

Literele tuturor alfabetelor lumii

 

 

 

Parcă ne-am teme

 

Zilele orașului trec prin fața casei mele

placid le privesc de la fereastră

când ninge geamul începe să se albească

în odaia mea se întunecă treptat

 

Cerul e unul singur nu te plânge

pe masă pâinea aburește

câțiva fulgi de nea sclipesc în aer

rezumând tăcerile de sus

 

Și ninge și ninge

pe strada cu o singură casă

trecem zoriți privind în jos

 

Parcă ne-am teme

de colțul acela de nor

la care am ucenicit toată viața…

 

 

Soneria din copac

 

 

Stă la fereastră

de ore întregi plouă cu soare

cuvinte îi vin într-aiurea în minte

străzi ferestre vânt și altele se-nșiruie

 

nu le scrie nu le rostește

își amintește doar de nebuniile din tinerețe

cum a montat o sonerie într-un copac

și se simte vinovat până azi

 

a venit timpul să sune la sonerie își zice

și cerul să-i îndeplinească trei dorințe:

oprirea șirului nemilos de cuvinte

 

sfârșitul pandemiei ori măcar

să i se acorde statutul

de nemuritor

 

Publicate în nr.1/2021

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *