Poeme de Gabriela Ana Balan

Se aude tropot de cal troian

 

 

se aude tropot de cal troian

viteazul oștean a plecat la război

fără să știe că sunt decupate

câmpurile de luptă

din inima mea

 

nu știu să mă apăr

sunt doar o poetă

singura armă îmi e cuvântul

cu mine nu începe nici nu se sfârșește

vreo domnie est

-etică dar

mâna cu care scriu

legată de comutatorul metaforei

poate aprinde luna

când soarele doborât cu gloanțe

sângerează în patria minții

 

nu sunt poeta

cântecelor de luptă

nici nu desenez steaguri pe sicrie

conturul ochilor

e forma patriei mele

și ochii mi i-am desenat

pe mânerul sabiei de Toledo

 

 

 

Filă din jurnal

 

am inventat mersul pe sârma ghimpată

pe covorul pandemiei

după trei săptămâni de izolare

pământul îşi bea oceanul

cu ceşcuța de cafea

 

la primul pas am găsit turnul Londrei

împodobit cu pinguini

Moscova îşi curăță turlele ruginite

Parisul linge rănile de cenușă

 

în altă parte de lume e Vinerea Mare

suveranul pontif străbate

drumul crucii într-o piață pustie

rostogoleşte Vaticanul

ca pe un butoi de bere

spectatorii din pelicula ,,stațiacasă”

aplaudă frenetic de la geam

 

tata cățărat pe troița de la Șelimbăr

smulge din nori mitraliera

şi cântă din ea ca la nai

 

 

Liniște

 

literele pe vârfuri, în șoaptă

urcă scări cu poezia pe umeri

decibelii cresc taxa de timbru

pentru poluarea cu idei

și sentimente, nu

de fiara din vers să vă teameți

am îmblânzit-o ci de versul de dor

să nu vă apropiați

varsă rubine în palmă și

veți fi aspru impozitați

– sau s-a murit deja

 

doar nu credeți în mitul

hrănirii poeziei cu jăratic

 

simt cum mușcă din inimă

insomnicul vers

nu are dreptul să moară

nici să-și închidă în muzee sosiile de ceară

mă întreb dacă acolo, cine știe unde mă duce

au cearșafuri curate, au lângă paturi o cruce li-

niște cuie risipite la răscruce

ne apropiem de oglindă

nu treziți poezia, chiar acum

în vis urcă să mă nască

 

 

 

Libertate

 

 

pace pe frontul poemului

cuvintele îşi spun

cuminți

poezia

poetul are timp

să își deseneze inima

pe ceas

 

orice femeie tristă poate zâmbi

în numele poetelor fericite

 

negociez cu timpul

libertatea

de a avea timp

să aplaud iubirea

un steag

desenat

pe ceasul poetului liber

 

orice femeie fericită poate plânge

în locul femeilor triste