1.Nu e adevărat

Fără mângâiere nu se poate trăi

Îți dă cineva apă, îți dă cineva o lingură de miere și mergi până la capătul străzii

Apoi urci dealul. Cu greu.

Apoi te împiedici de câteva pietre care seamănă cu scoicile pe care le-ai adunat de la mare

Un copil îți dă o minge. Un elicopter. Te joci. Te joci și râzi până îți dau lacrimile

Până simți că nu mai ești împietrită

Un preot îți spune o vorbă bună. Apoi primești curaj și putere să cobori dealul în viteză

A doua zi obosești

Mama îți cumpără o rochie crem cu buline negre și ți-o lasă pe pat

Câinele tău Teckel pitic sare într-un picior de bucurie când te vede

E catifelat și ciocolatiu. Dă din coadă energic

Dar oftează și el

Bunica îți dă o pereche de cercei

Tu le dai niște cartonașe cu poezii. Le dai cuvinte. Le dai flori în ghivechi pentru că știi foarte bine că bătrânii se bucură de lucrurile care se conservă, care vor rezista în timp

Tu încerci să le dai o privire caldă

Tu încerci să uiți că viața ta seamănă cu unele cadre din filmele lui Bergman

Cadre alb-negru. Secvențe cinematografice

Profunde și lungi și înduioșătoare

Prin tristețe.

 

 

 

2.Ea nu credea în lucrurile definitive

Nici în cele provizorii

avea un burete și cu el ștergea durerea

avea un cârlig și cu el trăgea amărăciunea apoi speranța până la capătul mării

avea niște bețișoare și cu ele răspândea fericirea

se oprea la fiecare cârd de păsări galbene

dimineața era somnoroasă și nu putea să fie tandră

noaptea visa controlori și legitimații

avea parte de iubire doar la apus

ea nu credea în lucrurile definitive

nici în cele provizorii

și în fiecare dimineață hrănea porumbeii din resturile de la cină

ea nu credea în lucrurile definitive

nici în cele provizorii și uneori se trezea cu lenea de broască țestoasă despre care vorbea Mariana Marin

 

 

3.El își căuta papucii de casă

avea barba proaspăt rasă și un aspect profesoral

A răsfoit un ziar

se gândea la război

și la bunici

apoi la noile prețuri

la iubire

și la prietenie

se gândea la război

și deodată

așa preocupat cum era

a văzut că a înflorit magnolia

el se gândea la război și privea oamenii cu milă & compasiune

așa cum îți privești părinții când îmbătrânesc …

Supraviețuitorii trebuie venerați

Își spunea

Supraviețuitorii trebuie venerați…

 

 

4.,,cum te resemnezi când pierzi totul?”

mă întreabă ea cu privirea tristă

în timp ce prinde perdeaua în cârlige

de parcă ar zice: ,,Soarele o va usca. Soarele mereu vindecă. Și vântul vindecă. Soarele o va face moale și fină și noi o să putem să o dăm la o parte să urmărim domni triști cu serviete în mână”

cum te resemnezi când pierzi totul? mă întreabă ea în timp ce alții mă întreabă cum mai stau cu anemia

adun castele de nisip le răspund

da, castele de nisip toamna

adun jocuri de construcție și suflu praf de fericire pe tineri

adun eșarfe

cum te resemnezi când pierzi totul? Mă întreabă ea

Stai liniștită, nu murim prea devreme

Ar fi prea ușor

Îi răspund eu în timp ce colorez atentă o albină și mă concentrez să nu depășesc chenarul.

 

  1. Așa mi-ai spus. Îți vei continua viața fără nicio milă și fără tandrețe

Toate deadline-urile se vor năpusti asupra ta într-o zi de vară

Într-o zi caniculară

Te ridici și sapi în continuare

Cauți îmbrățișarea cauți privirea prietenoasă a câinelui

Ai face orice să își miște codița

Fără nicio milă și fără tandrețe

A doua zi o iei de la capăt.

Mecanic

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *