Poeme de Georgiana Olaru
1.Nu e adevărat
Fără mângâiere nu se poate trăi
Îți dă cineva apă, îți dă cineva o lingură de miere și mergi până la capătul străzii
Apoi urci dealul. Cu greu.
Apoi te împiedici de câteva pietre care seamănă cu scoicile pe care le-ai adunat de la mare
Un copil îți dă o minge. Un elicopter. Te joci. Te joci și râzi până îți dau lacrimile
Până simți că nu mai ești împietrită
Un preot îți spune o vorbă bună. Apoi primești curaj și putere să cobori dealul în viteză
A doua zi obosești
Mama îți cumpără o rochie crem cu buline negre și ți-o lasă pe pat
Câinele tău Teckel pitic sare într-un picior de bucurie când te vede
E catifelat și ciocolatiu. Dă din coadă energic
Dar oftează și el
Bunica îți dă o pereche de cercei
Tu le dai niște cartonașe cu poezii. Le dai cuvinte. Le dai flori în ghivechi pentru că știi foarte bine că bătrânii se bucură de lucrurile care se conservă, care vor rezista în timp
Tu încerci să le dai o privire caldă
Tu încerci să uiți că viața ta seamănă cu unele cadre din filmele lui Bergman
Cadre alb-negru. Secvențe cinematografice
Profunde și lungi și înduioșătoare
Prin tristețe.
2.Ea nu credea în lucrurile definitive
Nici în cele provizorii
avea un burete și cu el ștergea durerea
avea un cârlig și cu el trăgea amărăciunea apoi speranța până la capătul mării
avea niște bețișoare și cu ele răspândea fericirea
se oprea la fiecare cârd de păsări galbene
dimineața era somnoroasă și nu putea să fie tandră
noaptea visa controlori și legitimații
avea parte de iubire doar la apus
ea nu credea în lucrurile definitive
nici în cele provizorii
și în fiecare dimineață hrănea porumbeii din resturile de la cină
ea nu credea în lucrurile definitive
nici în cele provizorii și uneori se trezea cu lenea de broască țestoasă despre care vorbea Mariana Marin
3.El își căuta papucii de casă
avea barba proaspăt rasă și un aspect profesoral
A răsfoit un ziar
se gândea la război
și la bunici
apoi la noile prețuri
la iubire
și la prietenie
se gândea la război
și deodată
așa preocupat cum era
a văzut că a înflorit magnolia
el se gândea la război și privea oamenii cu milă & compasiune
așa cum îți privești părinții când îmbătrânesc …
Supraviețuitorii trebuie venerați
Își spunea
Supraviețuitorii trebuie venerați…
4.,,cum te resemnezi când pierzi totul?”
mă întreabă ea cu privirea tristă
în timp ce prinde perdeaua în cârlige
de parcă ar zice: ,,Soarele o va usca. Soarele mereu vindecă. Și vântul vindecă. Soarele o va face moale și fină și noi o să putem să o dăm la o parte să urmărim domni triști cu serviete în mână”
cum te resemnezi când pierzi totul? mă întreabă ea în timp ce alții mă întreabă cum mai stau cu anemia
adun castele de nisip le răspund
da, castele de nisip toamna
adun jocuri de construcție și suflu praf de fericire pe tineri
adun eșarfe
cum te resemnezi când pierzi totul? Mă întreabă ea
Stai liniștită, nu murim prea devreme
Ar fi prea ușor
Îi răspund eu în timp ce colorez atentă o albină și mă concentrez să nu depășesc chenarul.
- Așa mi-ai spus. Îți vei continua viața fără nicio milă și fără tandrețe
Toate deadline-urile se vor năpusti asupra ta într-o zi de vară
Într-o zi caniculară
Te ridici și sapi în continuare
Cauți îmbrățișarea cauți privirea prietenoasă a câinelui
Ai face orice să își miște codița
Fără nicio milă și fără tandrețe
A doua zi o iei de la capăt.
Mecanic
