Poeme de Gheorghe Vidican
ieșirea din intrarea în peșteră
ieșirea din intrarea în peșteră
e o capcană
cuprinsă de panică
intri ori ieși
jocuri de lumini și umbre-penumbre
văzute din unghiuri diferite
disperarea scoate la iveală
efectul pielii de găină
afli acum că soarele nu răsare din peșteră
și că nici sticla de votcă
nu salvează erorile umane de la uitare
ieșirea de la intrarea în peșteră
e locul unde umbrele noastre
și-au pierdut identitatea
nimeni nu ne poate scoate din încurcătură
nici măcar întunericul
căzut ca o cortină peste privirile noastre
panicate de epuizarea oricărei speranțe
de-a ne salva umbrele
așa se întâmplă mereu
înainte de a intra ieși din tine
pe scara de incendiu
sunt lașități contemporane
sub călcâiul lui achile
un șarpe sub călcâiul lui achile
șuieră ca disperatul
magnifice disperări
se ivesc în vicleșugul elenei
se închid se deschid uși
bâlbe șoptite
mișcări de trupe în calul troian
privirea lui ne consolează frica
înainte înapoi
produse ieftine în bazar
falimentul e o axiomă
îl întâlnim la tot pasul
sub călcâiul lui achile
în frumusețea elenei
nimeni nu e interesat
de devenirea de sine
de cutia pandorei
falimentul bate la ușă
ecoul lui îmi țiuie în urechi
sub călcâiul lui achile
o margine de drum
își privește eșecul
cetatea oradea
ruinele cetății deschid pleoapele
își pipăie pietrele funerare
împăturesc umbrele regilor
șoaptă pe șoaptă
durere pe durere
uitare pe uitare
numai umbrele hoinăresc
de colo până colo
printre oase desperecheate
în căutare stăpânilor
în cetatea oradea e haos
au înflorit lacrimile
moșilor și strămoșilor
s-au reunit în formă de tufișuri
înflorite în amintirea vremurilor bune
sunt umbre cu privilegii
prin vene le curge sânge albastru
au statut de învingător
cele învinse
stau ghemuite pe la colțuri
după rang și avere
din când în când
se emite câte o bulă regală
sunt eliberate din iobăgie
părăsesc în tăcere cetatea
caută drumul spre izbăvire
arcul electric
arcul electric e-n dușmănie cu felinarul
vrea statutul de divă
s-a boșorogit de-atâta ură
se stinge ca o lumânare
la ivirea zorilor
are vedenii
când din criștior
se ridică în vârful oaselor
curcubeul
și-ascute dinții cu o pilă de fierăstrău
uneori se ascunde sub pălăriile
culegătorilor de stele
să strălucească și el
cu orice preț vrea statut de divă
își licitează umbra
înroșit de furie
ca o plită electrică
își reșapează visele
duminică
cere-n căsătorie dangătul clopotului.
