Poeme de Ioana Vintilă
franjuri
ne lăfăim în groapa martirilor
plantăm o dată la câteva luni câte-un copăcel la gura de metrou
armele nucleare & platformele petroliere
de-acum în fiecare curte
haide, cere-i scuze ultimului rinocer
cu cornul de polietilentereftalat îngropat în praful din oază
uită-te în ochiul lui mâncat de muște
și fă-i o poză cu filtru vintage
relaxează-te făcând surf pe calota glaciară care încape într-un mojito
sângele o să fie singurul care udă pământul
până o să crape de tot
plăcinta scufundată ia odată cu ea pădurea
cu aripile papagalilor în flăcări lingând cerul
între timp, India arde căutând carcase de vacă în Gange
restul –
în bula de CO2
cu trotinetele electrice pe turbo
cunoaștem mai multe despre suprafața Lunii decât despre adâncurile oceanelor
:: iar asta spune din ce în ce mai multe
pe fundul mării s-ar putea desfășura luptele Alien vs. Predator
& undele tot ar fi îndreptate
către Marte – scoarță colcăind de astronauți
cu nuiele de alun înfundate-n miezul
franjuri
de origami
odă cesiului și celor de pe urmă
cei ce au văzut ochii limpezi ai șamanilor berberi
se închină trupurilor fără vlagă,
înconjurate de margaretele de la ceas de seară
cei care au mâini curate să tacă,
au tot dreptul la asta
cei ce se-aruncă-n recife splendide,
sufocându-se cu cerneala caracatițelor gestante
să uite că au fost aici,
nici nu se compară durerea
cei ce înfruntă moartea cu surâsul călugărițelor
de la orfelinate,
să-și astupe gurile, mai au până s-ajungă aici
cei considerați a fi precoci
să-și îndese-n gât revolta, n-avem nevoie de încă niște perdanți
virgini, cu papion în loc de floare-n butonieră
cei ce-au umblat pe cuie sau pe cărbuni încinși
să mulțumească
n-a fost, până la urmă, ce trebuia să fie (cesiu)
iar pe cei care n-au priceput o iotă din poemul ăsta
să nu-i compătimiți
n-au înțeles
chiar
nimic
*Premiul Național pentru Debut în Poezie „Iustin Panța” în anul 2019
