Poeme de Ionuț Caragea
Ghiocelul de hârtie
am înviat între mâinile tale
când lumina ochilor tăi
s-a revărsat peste cuvintele mele
am revenit din abis ca o corabie
dintr-un vechi naufragiu
am răsărit precum ghiocelul
de sub zăpada uitării
m-am contopit cu respirația ta
primăvăratică
iată-mă!
clopotul inimii mele
bate din nou pentru-a învinge
muțenia
aripa cuvintelor mele
îți caută trupul
poate vom zbura împreună
spre întinderi albastre
acolo unde nu-s morți, nici războaie
spre soarele ce își aprinde țigara
ca un bătrân
pe prispa viselor veșnice
așteptându-ne…
Refugiu
o umbră îmi salută călcâiul
o floare mă privește în ochi
o pasăre îi cântă inimii mele
o iubire îmi retușează linia vieții
un păianjen veninos stă la pândă
un cuvânt urlă ca lupul sub luna plină
chemând la luptă restul cuvintelor
o pagină albă mă așteaptă
s-o decorez cu visele mele
e mireasa pe care moartea
vrea mereu să mi-o fure
un fulg mai prietenos
decât focul din ceruri
încearcă să mă convingă
că zăpada îmi va ține de cald
prin mine vrea
să-și calculeze pașii neantul
o piatră își tatuează pe frunte
numele meu
o mamă nedorită, balșoaie
vrea să mă alăpteze
cu otrava ei roșie
refuz, am dreptul să refuz!
mai bine rămân în cărțile mele
atâtea pagini, atâtea vieți
pe care le voi retrăi
când lacrima ta, suflet încercat
îmi va umezi buzele
când voi reînverzi ca un mușchi
sub dragostea ploii
vino aici,
coboară pe treptele poemului meu
vreau să împart veșnica
libertate cu tine
O dronă pentru Putin
azi poezia nu se mulțumește
cu statutul ei pe hârtie
vrea să fie mai mult de atât
vrea să fie o dronă şi să zboare prin lume
deasupra celor care au uitat cine sunt
deasupra celor care, poate, caută un răspuns
dar nu mai știu de unde să înceapă
o dronă din care să coboare un gând
ca o străfulgerare, ca o revelație
astfel încât cel atins
să aibă o imagine cât mai clară
asupra principiilor morale
care trebuie mereu respectate
să prețuiască viața și să o protejeze
să respecte bunurile și țara celuilalt
să fie blând, prietenos, să vorbească cu sens
să aibă compasiune şi să adune oamenii laolaltă
să nu forțeze pe nimeni cu nimic
să nu caute scuze
să ajute, să ierte, fără a pune condiții
să renunțe la arme şi să lupte cu florile-n mâini
pentru a cuceri inimi
să aibă o perspectivă corectă asupra realității
în loc să stea cu degetul deasupra unui buton
care înseamnă distrugerea lumii
să creadă în Dumnezeul care i-a spus
să-și iubească semenii
ca și cum s-ar iubi pe sine însuși
să râdă din preaplinul bunătății
şi nu din fățărnicie
fiindcă numai așa, fiindcă numai așa
fiindcă numai așa va dobândi veșnicia
atât în cer, cât și pe pământ !
Doamne Dumnezeule, ajută-mă
să-mi trimit poezia acolo unde trebuie să ajungă
eu cred încă în privighetoarea
care face piatra să plângă
eu cred încă în inima care se aude
de la distanța miilor de kilometri
eu cred încă în vântul care
ne binecuvântează cu șoapte
eu cred încă în visul vindecător
eu cred încă în lacrima
care poate curăța fereastra ferestrelor
eu cred încă în sufletul eliberat
din muzeul propriei sale statui
eu cred încă în puterea cuvântului
eu cred încă în miracolul poeziei !
Din volumul în pregătire Javeli
