Poeme de Krista Szöcs
7:00
m-am trezit și am vrut să privesc soarele cum iese dintre nori
ai avut dreptate
natura poate să explice mai mult decât o singură persoană
care intimidează
să lămurească de ce norii trec rapid deasupra capului
și copacii se mișcă
de ce la urcare oboseala pune pauză pe gânduri
chiar dacă inima mai puternic
și ai avut dreptate
iubirea o să salveze când
controlul se pierde și mâinile rămân fără gesturi
o să mă salveze de vântul care trece prin hainele ude
într-o zi de toamnă
de prietenul pe care l-am trădat
și nu m-am simțit nici două minute
vinovată
de peisajul acesta care e prea mult sub ochii mei
prea verde
se spune că iubirea o să mă salveze de distanțele pe care nu le pot străbate
distanța de aici până la mulți metri măsurați cu piciorul
iubirea o să mă salveze și de fanteziile plictisitoare
care îmi măresc egoul și stima de sine
unde sunt egoul și stima de sine?
stau pe scaun și mă scufund
un scafandru în apa cea mai adâncă
ambițiile sunt tot mai joase când
se pune problema inspirației
9:00
m-am trezit prea târziu să văd soarele cum iese dintre nori
în sud ploaia s-a extins mult chiar și pentru
un început de octombrie când
aș fi vrut să învăț
aspectele pozitive ale afecțiunii
așa cum pământul are nevoie primă dată de ploi mărunte
și cu ce aș rămâne din corespondența asta
sentimentul stranietății care prinde tot acest dezechilibru
și mă supune unui inventar al sensibilităților
și nu
în aceste conexiuni m-am întors să verific fragilitatea
unor întrebări puse prea devreme
ce anume determină temperatura medie pe pământ?
cantitatea de căldură pierdută când nicio greșeală
nu s-a luat în calcul
flash-ul din sala de cinema unde m-am întors
de câteva ori și am pus pus pauză virtuală să privesc
reacțiile spectatorilor
tot mai dese încercări de discreditare
când adevărata descoperire a fost făcută
de regularitatea cu care
mă mișc printre aceste materii
și singura eroare suntem noi
pentru că nu ne putem deplasa împreună
în locul unde se spune că nicio altă materie nu poate
să conțină acel punct unde instabilitatea
devine firească
plimbarea
tot mai mult între ei oamenii își urează căldură
și universul ar putea fi al lor
ca lucrurile care nu rămân așa cum le știm
m-am dus să ascult păsările din copacii care doar
sus au coroană
și ele așteaptă conștientizarea
oamenii între ei să-și ureze căldură
aproape că se aud pașii pe drumul lung unde prima dată
am mers către mare intimitatea culorilor
și nu departe
alinierea cu planetele vizibile
nu cerută de oameni fiecare cu universul propriu
într-un film personajul compara creierul cu design-ul cosmosului
și l-am ascultat pe Tyson vorbind despre cum noi suntem parte din univers și el parte din noi
nimic mai evident
nici locul unde mă pregătesc să strâng pentru tine căldură și respect
mai mult în raport cu astronomii care se întorc la Sagan
pentru modul frumos în care a spus cum
este mult mai bine să înțelegi universul așa cum există el decât să persiști în iluzii
oricât de satisfăcătoare și liniștitoare ar fi
în dezacord
în deziluzie se poate funcționa și găsi satisfacție e mai simplu
să creezi o lume decât să te ghidezi după una existentă
utopie de asumat
teorii cu care înțeleg semiotica atomilor
a atingerilor noastre pe sub plapumă vara
și asta oferă prea mult pe bucata mică de piele
un val
și o plăcută joacă a aerului
sunt flori vizibile și păsări în copacul înalt
povestea lor aproape umană
verdele crud mă intimidează și roșesc
în drumul spre casă
pe strada unde plantele ajung la nivelul mâinilor și le pot atinge
prea greu de urcat în copaci când sunt atât de aproape de nori
nu mă pot plânge de nimic tot ce nu se adaptează cu mine
rămâne o bucată de pământ pe care
încă nu am pus piciorul
*Premiul Național pentru Debut în Poezie „Iustin Panța” în anul 2013
