7:00

m-am trezit și am vrut să privesc soarele cum iese dintre nori

ai avut dreptate

natura poate să explice mai mult decât o singură persoană

care intimidează

să lămurească de ce norii trec rapid deasupra capului

și copacii se mișcă

de ce la urcare oboseala pune pauză pe gânduri

chiar dacă inima mai puternic

și ai avut dreptate

iubirea o să salveze când

controlul se pierde și mâinile rămân fără gesturi

o să mă salveze de vântul care trece prin hainele ude

într-o zi de toamnă

de prietenul pe care l-am trădat

și nu m-am simțit nici două minute

vinovată

de peisajul acesta care e prea mult sub ochii mei

prea verde

se spune că iubirea o să mă salveze de distanțele pe care nu le pot străbate

distanța de aici până la mulți metri măsurați cu piciorul

iubirea o să mă salveze și de fanteziile plictisitoare

care îmi măresc egoul și stima de sine

unde sunt egoul și stima de sine?

stau pe scaun și mă scufund

un scafandru în apa cea mai adâncă

ambițiile sunt tot mai joase când

se pune problema inspirației

 

 

9:00

m-am trezit prea târziu să văd soarele cum iese dintre nori

în sud ploaia s-a extins mult chiar și pentru

un început de octombrie când

aș fi vrut să învăț

aspectele pozitive ale afecțiunii

așa cum pământul are nevoie primă dată de ploi mărunte

și cu ce aș rămâne din corespondența asta

sentimentul stranietății care prinde tot acest dezechilibru

și mă supune unui inventar al sensibilităților

și nu

în aceste conexiuni m-am întors să verific fragilitatea

unor întrebări puse prea devreme

ce anume determină temperatura medie pe pământ?

cantitatea de căldură pierdută când nicio greșeală

nu s-a luat în calcul

flash-ul din sala de cinema unde m-am întors

de câteva ori și am pus pus pauză virtuală să privesc

reacțiile spectatorilor

tot mai dese încercări de discreditare

când adevărata descoperire a fost făcută

de regularitatea cu care

mă mișc printre aceste materii

și singura eroare suntem noi

pentru că nu ne putem deplasa împreună

în locul unde se spune că nicio altă materie nu poate

să conțină acel punct unde instabilitatea

devine firească

 

plimbarea

 

tot mai mult între ei oamenii își urează căldură

și universul ar putea fi al lor

ca lucrurile care nu rămân așa cum le știm

 

m-am dus să ascult păsările din copacii care doar

sus au coroană

și ele așteaptă conștientizarea

oamenii între ei să-și ureze căldură

 

aproape că se aud pașii pe drumul lung unde prima dată

am mers către mare               intimitatea culorilor

și nu departe

alinierea cu planetele vizibile

nu cerută de oameni          fiecare cu universul propriu

într-un film personajul compara creierul cu design-ul cosmosului

și l-am ascultat pe Tyson vorbind despre cum noi suntem parte din univers și el parte din noi

nimic mai evident

 

nici locul unde mă pregătesc să strâng pentru tine căldură                     și respect

mai mult în raport cu astronomii care se întorc la Sagan

pentru modul frumos în care a spus cum

este mult mai bine să înțelegi universul așa cum există el decât să persiști în iluzii

oricât de satisfăcătoare și liniștitoare ar fi

în dezacord

în deziluzie se poate funcționa și găsi satisfacție       e mai simplu

să creezi o lume decât să te ghidezi după una existentă

utopie de asumat

teorii cu care înțeleg semiotica atomilor

a atingerilor noastre pe sub plapumă vara

și asta oferă prea mult pe bucata mică de piele

un val

și o plăcută joacă a aerului

 

sunt flori vizibile și păsări în copacul înalt

povestea lor aproape umană

 

verdele crud mă intimidează și roșesc

în drumul spre casă

pe strada unde plantele ajung la nivelul mâinilor și le pot atinge

 

prea greu de urcat în copaci când sunt atât de aproape de nori

nu mă pot plânge de nimic         tot ce nu se adaptează cu mine

rămâne o bucată de pământ pe care

încă nu am pus piciorul

 

*Premiul Național pentru Debut în Poezie „Iustin Panța” în anul 2013

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *