Poeme de Mihaela Condrat

contopire

 

cerul s-a strâns într-un cerc

de lumină și carne

până la următoarea grupare a stelelor

 

în așteptarea echinocțiului de primăvară

se vor scrie poezii pe gândurile mamelor

se vor plânge cei ce nu mai sunt și-au vrut să fie

se vor decupa aripi de heruvimi

și se vor lipi de umerii muritorilor

grădinile raiului vor fi pline de cântece de copii

de adami și eve încă neizgonite

încă neprihănite

 

se va plânge cu lacrimi nevăzute

se va râde cu doruri neștiute

 

nouă luni se va trăi fără somn fără vis

viața începe cu revoluții de-nvins

 

 

îngerul obez

 

eu eram suplă

iar el era obez

de la o vreme

văd că nu mă mai vezi

mi se tot plângea

 

îi simțeam doar aburul respirației

în fața mea dar când să-l reperez

dispărea sufla greu

făcea un efort incredibil

costodiafragmal

cum să-nțeleg un înger obez

și cum ar putea să mă protejeze

cu acele aripi obeze

 

dar pe măsură ce eu

mă transformam într-un ulcior

el se subția ca o lumânare

și după nouă luni așa de zbor

ajunse să mă-nvăluie cu soare

 

 

 

graviDItăți postmoderne

 

să te potrivești într-o lume modernă

femeie tu cu oglinda de aur

câtă gravitate în jurul tău

 

privește

 

pentru tine s-au deschis spa-uri

mall-uri și coaforuri

dar s-au redus parcurile

maternitățile trotuarele

 

pentru a împinge un căruț

e nevoie de aerodinamică

și tu ești singură

tu și copilul tău cu părul de aur

 

pentru necesitățile tale estetice

s-au inventat toate accesoriile posibile

dar în sala de nașteri te așteaptă

pereți pictați cu mucegai

sânge țipete și amenințare

tavane prin care se revarsă cerul

mame cărora li se spune

că nașterea înseamnă doar chin

și nu vindecare

 

pentru orice confort în plus

trebuie să scoți bani până la îndatorare

în timp ce la cumpărături

te așteaptă reduceri amețitoare

 

ce mai contează că trebuie să plătești

dreptul la viață la a da viață

 

parcurile de joacă sunt învechite

și necurățate

grădinițele școlile betonate

securizate

dar spațiile tv populate

cu imagini nefiltrate

 

femeile care alăptează în public

sunt penalizate și descurajate

cele care apar pe post în sânii goi

plătite și lăudate

 

muncești tot mai mult așa de mult

și-ți mai rămâne așa puțin timp

pentru ceea ce contează cu adevărat

credem că mergem înainte

deși cu educația cu noi înșine

suntem mereu la început

 

femeie cu părul de aur

hai să privim fără iluzii în oglinda

ce ne-a mai rămas

 

și dacă vrem să schimbăm lumea

să începem cu noi cu nașterea noastră

 

 

 

plecări pe-o nocturnă din Gat Shmanim

 

împachetez lucruri

nu ale mele

 

fotoliul pătat cu ketchup

de la indieni

o masă mică pe roți

de la chinezi

de la arabi narghileaua

și un miros gros de tabac

 

cărți despre holocaust

culese de prin toate

anticariatele din oraș

pereții vopsiți în alb

rămân

uși sertare mese scaune

care nu-mi aparțin

 

doar copilul care râde și plânge

e al meu

fața care râde și plânge

e a mea

mâinile care râd și plâng

sunt ale mele

 

limba și ea s-a înstrăinat de mine

wir eine junge familie

suchen eine wohnung

 

toate se mută din mine

și rămâne un miros greu

greu de umbră

care ar vrea să nu mai plece

 

 

numele meu e același

 

când am plecat

mi-am luat numele de lume

ca să fiu același

ca tine

cum ești tu

la fel de vulnerabil și de singur

eu printre alții

ca mine

iubind zidurile

în lipsă de oameni

încrezându-mă în cărți

mai mult decât în prieteni

 

ca să nu ne mai fie găsite toate aceste iubiri

ca să ne fie ascunse urmele tristeții

se zice că e mai bine să călătorim

prin lume

printre oameni

anonimi