Poeme de Rodica Braga

*   *   *

adevăratele poeme

nu se lasă prinse în cuvinte.

îți ating simțirea ca un frig

și se topesc ca omătul.

poezia cerului de vară

îngropată în șisturile

memoriei,

vie și transaprentă

în întunericul iridiscent,

ca acvarinul

își ajunge sieși.

orice zicere, maculare este.

 

*   *   *

cu pași catifelați de tigru

se apropie de noi

noaptea,

noaptea aceea de antracit,

cu ochi incandescenți

care ne vor răstigni

în muțenie.

nu-ți voi mai auzi glasul.

în tăcerea de monolit

va dăinui un singur

sunet,

al plutirii prin păienjenișuri

adormitoare,

ca însuși nimicul

ce ne va sorbi duios,

pe nemestecate, 

până la os.

simți cum mâinile noastre

se despart,

se îndepărtează

și se pierd în lumina

care urmează?

 

*   *   *

de sub pleoape,

cenușa unei luni apuse

ni se prelinge în lacrimi

murdare.

frumusețea aceea veche

care îți fura privirile și te amuțea,

cu piei sfâșiate atârnă

pe drumuri

care nu duc nicăieri,

poate în fundătura sfârșitului.

cucuvele, îmbujorate

de insistența lucrărilor

nocturne,

țipă dezacordat a pustiu…,

dar noi, credincioși vechilor 

cutume, o căutăm,

o scormonim și o găsim,

stingheră, dar strălucind încă,

și în maldărele de gunoaie, 

convinși că 

frumusețea izbucnește

și într-o privire în care moartea

pândește.

 

*   *   * 

lumină de august,

cât de schimbată la față

te-a văzut faulkner?

pășești prin lume

cu obrazu-ți palid,

cu trăsăturile estompate,

ca o melodie

care și-a pierdut suflul,

zbori ca un albatros obosit

al cărui penaj și-a pierdut  

strălucirea.

te iubesc așa cum ești,

armonizată întru totul

dulcelui amărui

al sufletului meu strivit

între palmele noduroase

ale realității.

până și Dumnezeu

s-a plictisit

de revărsarea violenței

acestui ev.

trebuie că gândește

o altă apocalipsă,

mai sofisticată, mai puțin

primitivă și lipsită

de nori de pucioasă

în care lumina de august 

să se desăvârșească pe sine

într-un chiot de blândețe

pacificatoare,

preambul al calmului

universal.

 

*   *   *

cauți un punct luminos

în negureala din tine,

fără noduri, umbre

și încâlceli.

zborul ți s-a debreiat

și aripile-ți foșnesc

zgrunțuros,

dar nu te oprești.

un soare minuscul,

oxidat, mâncat de virulența

furtunilor solare,

te ademenește statornic.

uneori, plutești doar

într-o singură aripă,

dar mângâierea lui

îți crește la loc

pe cea de a doua

și-ți exaltă voința

de bunăstare.

lumina lui te pătrunde

chiar dacă ești 

într-o stare de agregare

minerală,

simți cum, din piatra

care ești,

crește un pom imberb,

strălucind de verde,

de gureșia păsărilor oprite

din zbor,

de zarva de neoprit

a vrerilor tale

ale căror fructe n-au dat

încă în pârg.

 

*   *  *

energii necunoscute,

fire nevăzute 

între cer și pământ,

corzi care ne suspendă

și ne strâng,

țes pânza în care,

intricați, viețuim.

vibrații, explozii, furtuni solare.

găuri negre, pitica albă,

toroidul neobosit,

înghițind și scuipând totul,

materie etern transformată,

nepierzând nici un 

neutron,

într-o continuă mișcare

regeneratoare

care nu cunoaște

finitudinea.

toate acestea ne conțin,

le conținem,

precum în cer, așa și pe 

pământ…

ar urma ca moartea

să ne îngroape 

într-o gaură neagră

din care să ne trezim

expulzați

într-o lumină de stea.

 

*   *   *

vremuri cusute cu ață

înnodată,

săpați în spirit falii

și prăpastii.

cu icnete reprimate

sărim peste propria ființă

și aterizăm în zone

infestate

cu vești contradictorii,

retrase apoi

ca nefondate.

nu mai e timp de gândit

la nemurire,

creierul macină la nesfârșit,

ca o moară uzată,

făina orbilor, a surzilor,

gândul se destramă viforos,

nici unul de altul reușind

să se lege,

să crescă într-un lanț 

armonios.

viitorul, mărfar oprit

într-o gară dezafectată

așteaptă, fără nici un folos,

semnalul pe care

nimeni nu-l are,

se prăbușește în sine,

în inconsistența-i de lut,

ca un netrebuit colos.

omenirea, panicată,

așteaptă următoarea primejdie

planificată.

 

*   *   *

simți ce simte albatrosul

când zboară

cu aripile larg desfăcute,

– catarge argintii de corăbii –

când scrisul se milostivește 

de tine.

simți ce simte ciocârlia

când înaltul îi smulge trilul inspirat,

– încifrat son de iubire –

când vocalele

vibrează în ritm alert

și îmbrățișează consoanele

în borangicul lor

transparent.

simți ce simte floarea de colț

când țâșnește

din stânca potrivnică,

– dureroasă victorie a fragilului –

când frazele, catifelate

petale, într-o corolă

invoaltă se potrivesc.

simți ce simte apa

când izvorul se îmbălsămează

cu lumină,

– șoapte somnoroase

gângurind 

în urechea pământului –

când vibrația inimii

sparge coaja întărită

a nimicului

ce te apăsa ca o lespede

dură…

curgi între maluri 

necunoscute

și albia îți sapi

cu valuri psalmodiind

binecuvântarea soarelui!

 

*   *   *

auzi cum se toarce

limpedele fuior al lunii

și lumea o îmbracă

în veșminte de vis.

vibrația nopții, la cote

înalte,

cărări argintii

împletește în plexuri solare

atente la lumina

cu clinchet de argint.

în aer, cuvintele

se încarcă de brumă stelară

și, rând pe rând,

înfloresc.

e o noapte grea

pe creștetul tău,

ca o cunună de oțel,

ți-a însemnat cu trezie

sângele

care a prins pojghiță de gheață.

pe transparența ei,

aluneci și, scăpărând,

neîndemânatic, te rănești.

 

*     *    *

în noaptea acestui ev

destrămat,

aud cum sufletul pietrei

plânge

și se mișcă haotic,

dezordonat.

inimile noastre

bat ca clopotele

chemând la vecernii

cernite.

speranța, copil prizărit,

scâncește în brațele obosite

ale mamelor panicate.

nu se întrezărește nimic

clar prin hățișul

de vorbe aruncate

înspre

noi,nimic, doar

lătrături agresive

și amenințări

cu valuri de suferințe

și promisiuni

înțepenite în stadiul

de avortoni…

Doamne,destramă

acest zăbranic

care sufocă planeta

și dă-i omului putința

de a nu mai deznădăjdui,

de a-și păstra armonia

ce-l desprinde de durerea

cărnii

și-l înalță spre zenitul râvnit,

momentan, prohibit.

 

Din nr.4/2020

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *