Poeme de Tatiana Ernuțeanu
***
vreau să-mi amintesc ceva trist
o decizie ce ciobește în granit cu mâini fine
pentru că mă soliciți în ce nu se vede și nu se spune
spre exemplu
părul tău blond în cort, călătoria la Florența, mâna ta băgată pe sub tricou în muzeul Bargello, roșia mâncată pe marginea drumului spre mare
care mare
că eu știu doar marea Nordului
și tu n-ai păr blond și la Florența eu n-am fost cu niciun brunet
și roșia e întreagă pe masă nu în periferia unei amintiri
tavanul alb care ne privea
ca un dream catcher
trapul mâinilor pe spate
sunetul tritonic al jetului de apă
legătura mea cu înțelegerea
e debilă
dar sărută bine
peste toate alunecă plăcerea
când se crede că suntem aici pentru stabilitate
în fața muzeului Bargello, azi
mi-am zis vesel și nostalgic
stând la mila muștelor și a soarelui
că pofta de a fi folosită
e ca sexul pe vagoneta de înghețată
te iubesc și totuși
îmi spun asta când sunt cu un alt bărbat
***
te urmăresc bărbierindu-te în memorie simt plăcere directă când deschid frigiderul și văd cum carnea crudă a contaminat totul. mișcarea industrială a mașinii de gunoi dă sex în memorie
conștiința mestecă gumă.
mă îndrept mașinal spre fereastră. iată un manechin de plastic cu cap blond care trăiește ca un om din plăcerea directă a senzațiilor în buclă.
simt plăcerea directă și mă las jumatate în afară.
soarele te atinge ca o doică pe față, mașina gonește cu viteza avântului nostru și eu mă gudur ca un câine în memorie.
sunt în open time în oglindă briciul tău e un punct luminos care conduce la jumătate de adevăr și simt plăcerea directă.
privește-mi părul cum capătă culoarea ierbii, în memorie.
***
uneori stau pe bancă
în spatele blocului și fumez singură o țigară
corpul îmi tremură constant și blând
acum sunt multe zone blocate
frica o detonez din autocontrol
e greu să te imiți prin sugestie
din memorie
dar îmi amintesc atâtea în perioada asta
îmi amintesc un magazin mic
cu buruieni crescute pe ușa cu lacăt
cu denumirea unei gâze
în lumina bună a iernii
când e greu să-ți iei capul de lângă perete
poate doar cu mâna
poate doar cu pastile
poate doar cu indiferența care dispare când îmi amintesc lucrurile bune
precum masa aia din lemn
din picturile lui gregoire
la care am stat ca și cum
am fi mâncat dintotdeauna la ea
ca și cum ti-aș fi băgat la spălat hainele albe cu cele colorate
și ți le-aș fi stricat
și tu ai fi râs
și mi-ai fi plesnit elasticul bikinilor
îmi amintesc că nu am știut să primesc nimic bun
și nici să dau
poate doar în singurătate
se dau cele mai mari note
îmi amintesc un ecran mare
cu o apă gri cețoasă, fața mea palidă și traumatismul candorii
au sosit peștii proaspeți – cineva să-i eviscereze – s-a auzit
și-am ridicat amândoi mâna
și apoi a venit cineva
care a spus că suntem nepricepuți și că suntem oameni răi
poate doar în primăvara aia
sau poate mereu
îmi amintesc cât de aproape sunt apele adânci
dar memoria mea e inundată biochimic
***
nu cred în cursurile intensive
de feminitate
predate
cu demnitate personală, creșterea libidoului și a sinelui
cantus mundi
cu toate cele bune și îmbucurătoare
întru best version of you
din viață, din nothingness, din inimă, din trăite și auzite
nu sunt de acord
cu Paler
putem trăi oricând
ceva ce n-am trăit la timp
spre exemplu
aș putea face
azi
un tort
cel puțin
un temerar
azi
desface o șampanie
în Jurilovca
pentru cei care stau la distanță
ca să se vadă mai clar
pentru onestitatea dintre pereții de sticlă
pentru el
pentru mine
când am stat linsă de zapadă
pentru toți
tortul e un pretext
***
dacă ne vom mai întâlni vreodată
golurile
am să te ascult
cum privesc casele simple săsești
cu teama că acolo nu mai stă nimeni
deși coșul pare că fumegă
***
dincolo de geam, erau rezistența, maidanul
copiii cu șosete murdare
salvând de la incinerare jucăriile
și gunoaiele și bărbații slinoși și perucile platinate
marile orașe și perechile de intimate strangers
învelite în păcură
dinamitau materialele pentru viață
am ațipit cu gândul la hașmac, apă și mlaștini
rizomi de stuf îmi ridicau tricoul
prin somn îi auzeam chicotind
„nu-ți dau cireșe”
parcă te-am vazut și ieri – purta geaca din piele made în germany
și ea își scoase pe ascuns pantofii
e impresionant tot ce vine din țara asta, chiar și SH-urile
chiar și somnul
doi delfini pe o casă, toaleta femei-bărbați, un pod și iubitul meu de peste timp
fac cu mâna autobuzului.
***
ultima dată când te-am plâns
privind înapoi pe geamul de la bucătărie
m-am gândit la tine ca la un om surd cu scoici în loc de urechi
ca la o plantă perenă care îmi va zâmbi mereu de la hubloul unui submarin
în acest timp oameni circulă pe falia dintre noi fără să știe
că o singură dată în istorie două gloanțe s-au întrepătruns, probabilitate de 0,01%
sunt păstrate în muzeul de istorie britanic cum noi nu vom fi decât în memoria telefonului
din benzinărie radioul șoptește că urmează festivalul slăninei
un subtitlu al viitorului
ultima dată când te-am plâns
a fost când te-am confundat pe stradă și mi s-a umplut tricoul de palpitații
aceeași tunsoare, același aer stăpânit al celui care pune totul pe umărul fatalității
ultima dată când te-am plâns a fost când după amiaza încinsă în ciorapii cu portjartier te târa după ea și te-a întins pe mine ca pe un balsam după bărbierit.
în rest te-am plâns numai la jurnalul de știri, cu capul în jos, pe burtă, din berlin, din stația lui 178, cu bunuzarele pline, proaspăt tunsă, cu pantofi uzi și ochi uscați
***
femeile strălucesc în materiale fine de calitate croială perfectă nuanțe clasic elegante sunt elementele
vreau să știi în ce te bagi.
mecanic funcționez am mers astăzi 800 de metri atentă la mișcările esofagului în cizme cu stele neutronice și creierul nefolosit un celofan peste memorie
dacă-ți sugi pielea până faci monedă o să vezi asta ca o supapă care asigură regenerarea rapidă
daca-ți sugi pielea până când celălalt va începe să sângereze
o să vezi ca în vis glandele dau regrete
eu o să te folosesc cu ceva de acolo
