Poeme de Teona Galgoțiu
ultimul vasile
mi-e dor de prietenul meu din alt oraș
care, când locuia cu mine în casă,
mirosea urât și îi ziceam să se spele
salut regulă sentimentală cum mizeria
devine necesară
atunci când o asociezi cu persoana
pe care o iubești
în locul mizeriei au venit întâlnirile
întâmplătoare și serile de rezumare
și valurile de epifanii comunicate
mult după expirare
încă se aud întrebările, undeva în cap
cine a terminat laptele
cine a stricat sertarul
cine a lăsat pisica în curte
cine îi datorează cui cât
și cine e dependent de cine și asta e bine sasu
trebuie să plece unul dintre noi
să ne mai vedem și noi la bere din când în
când ce ai mai citit ce mult ai slăbit îți stă
bine cu părul scurt mai ții minte când
stăteam pe vine pe hol în fața ușii fumam
din același pachet și, surprinzător,
entuziasmul că suntem acolo, vorbind în
șoaptă despre viețile noastre viitoare, anihila
teama că poate n-o să mai avem cheile de la
apartamentul ăla și nici de la bloc și că o să
încercăm să înregistrăm
cât mai multe imagini –
tencuiala blocului
gunoiul de vizavi
stickerul de pe burlan
lumina
fantezia fantastică
fantezie de automutilare
pâlpâie în fiecare seară
animalul ăsta semi-burghez cu piele
transparentă
stă în fața oglinzii nemișcat
destui bani pentru o baie frumoasă
nu destui să oprească înmulțitea gândacilor
din punga cu șapte feluri de semințe
sub pâlnia cu care umple sticle la filtrul
de apă lucios
din cana cu Prater
revelionul din Viena s-a întâmplat demult
nu era nimic de făcut în oraș
pojghița de gheață, frumoasă
doar de la distanță
tot așa oglinzile, toate fără excepție –
de departe imaginea calmează
vezi ceva recognoscibil oricât de ciudat sună
numele străzii
dar cu fiecare pas cu care te apropii
fantezia nu poate fi ignorată
strada crapă cu sunet
se vede șanțul din spațiu
vis versace
te uiți la mine pe sub ușă
și eu la tine, tot așa
golit în sfârșit de praf, patul nostru e plăcut
deși m-am săturat de zăcut, aș mai sta aici
în așternuturi reci, miros de versace
doreai să vină seara – privește-o, a venit
tu zici
a venit
dar un țârâit lung ne întrerupe
și deși sexul e un gând frumos
ne dăm seama că nu știm cum se face
e păcat, eram aproape
noaptea, se zice, e un moment bun
ne ridicăm ba tu, ba eu
globuri mici de alivă atârnă de tavan
și vibrează la mișcările noastre repetate
int. ext.
văd pe fereastră oameni care dorm
în intersecție
ne împiedicăm de ațele din casa noastră
mă întrebi când o să ieșim afară
nu pot să răspund
excitația că n-am ieșit din casă de o lună
din stradă se simte fumigena
și noi, îndrăgostiți,
ne privim, panicați, se reptă întrebarea
ce protest se înalță din mizerie?
*Premiul Național pentru Debut în Poezie în anul 2021
