Poeme de Teona Galgoțiu

 

ultimul vasile

 

mi-e dor de prietenul meu din alt oraș

care, când locuia cu mine în casă,

mirosea urât și îi ziceam să se spele

salut regulă sentimentală cum mizeria

devine necesară

atunci când o asociezi cu persoana

pe care o iubești

în locul mizeriei au venit întâlnirile

întâmplătoare și serile de rezumare

și valurile de epifanii comunicate

mult după expirare

 

încă se aud întrebările, undeva în cap

cine a terminat laptele

cine a stricat sertarul

cine a lăsat pisica în curte

cine îi datorează cui cât

și cine e dependent de cine și asta e bine sasu

trebuie să plece unul dintre noi

să ne mai vedem și noi la bere din când în

când ce ai mai citit ce mult ai slăbit îți stă

bine cu părul scurt mai ții minte când

stăteam pe vine pe hol în fața ușii fumam

din același pachet și, surprinzător,

entuziasmul că suntem acolo, vorbind în

șoaptă despre viețile noastre viitoare, anihila

teama că poate n-o să mai avem cheile de la

apartamentul ăla și nici de la bloc și că o să

încercăm să înregistrăm

cât mai multe imagini –

 

tencuiala blocului

gunoiul de vizavi

stickerul de pe burlan

 

lumina

 

fantezia fantastică

 

fantezie de automutilare

pâlpâie în fiecare seară

animalul ăsta semi-burghez cu piele

transparentă

stă în fața oglinzii nemișcat

destui bani pentru o baie frumoasă

nu destui să oprească înmulțitea gândacilor

din punga cu șapte feluri de semințe

sub pâlnia cu care umple sticle la filtrul

de apă lucios

din cana cu Prater

 

revelionul din Viena s-a întâmplat demult

nu era nimic de făcut în oraș

pojghița de gheață, frumoasă

doar de la distanță

tot așa oglinzile, toate fără excepție –

de departe imaginea calmează

vezi ceva recognoscibil oricât de ciudat sună

numele străzii

dar cu fiecare pas cu care te apropii

fantezia nu poate fi ignorată

strada crapă cu sunet

se vede șanțul din spațiu

 

vis versace

te uiți la mine pe sub ușă

și eu la tine, tot așa

golit în sfârșit de praf, patul nostru e plăcut

deși m-am săturat de zăcut, aș mai sta aici

în așternuturi reci, miros de versace

 

doreai să vină seara – privește-o, a venit

tu zici

a venit

dar un țârâit lung ne întrerupe

și deși sexul e un gând frumos

ne dăm seama că nu știm cum se face

 

e păcat, eram aproape

noaptea, se zice, e un moment bun

ne ridicăm ba tu, ba eu

globuri mici de alivă atârnă de tavan

și vibrează la mișcările noastre repetate

 

int. ext.

văd pe fereastră oameni care dorm

în intersecție

 

ne împiedicăm de ațele din casa noastră

 

mă întrebi când o să ieșim afară

nu pot să răspund

 

excitația că n-am ieșit din casă de o lună

din stradă se simte fumigena

și noi, îndrăgostiți,

ne privim, panicați, se reptă întrebarea

 

ce protest se înalță din mizerie?

 

 

*Premiul Național pentru Debut în Poezie în anul 2021

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *