Poeme de Vlad Alui Gheorghe
S-a dus amorul
noaptea
ce-ar zice mâinile tale dacă n-ai avea
grijă când forțezi portiera unei mașini?
dacă degetele s-ar prinde între geam și fier când alarma
începe și n-ar mai ieși de acolo?
ai rămâne
o vreme
cu aproape două palete uzate de pingpong în
liniște deplină, și apoi un zgomot mare, un țipăt surd.
și când fuga se oprește, când și pulsul bate tobă de pop
din ce noian îndepărtat
tot gândul e la sertarul cu mănuși cumpărate peste an,
din care doar una mai face treaba de mănușă, ține cald,
loc în buzunar, șervet la o mare nevoie și cealaltă
nu, singură-ntre perechi curate de ciorapi,
uitată ca un avion de linie pe un aeroport de
provincie când nimeni
nu mai vrea să vină
înapoi acasă,
ca Dracula fără sânge,
ca maestrul Lăcătuș fără minge.*
*Bug Mafia – Cine e cu noi (feat Nico)
Diana
avem totul:
papucii aruncați pe hol, căldură cât cuprinde,
bere, prieteni la un telefon distanță,
toate poveștile în ordinea firească,
și bucuria sinceră când aspiratorul are ce să tragă din
covoare.
păcat că nu te-am cunoscut întâmplător la
rând la toaletă la un festival, tu
să aștepți să te speli pe dinți, eu să
fi avut febră de la soare, dar
să așteptăm la același robinet
sărmana mea zeiță fermecată,
să mă ridici când amețesc și să
mă lași să-ți bâjbâi pe sub geacă
prin ploaia de la electric
când prietenele tale nu se
mai uită.
Pe mare
aici la marea săracă, un marinar
a căzut și n-a mai ajuns acasă
și-n seri ca aceasta, senine, calde
cu miros de smochine și asfalt proaspăt,
poți să vezi inima lui cum iese
singură din apă în
papuci de plajă, comandă mâncare
într-o limbă cunoscută
cu glasu-i încântat,
și apoi dispare printre
mese
până să înceapă formația
să cânte.
Furtuna
eu am ales filmul, tu nu mai trebuia să faci
nimic, doar
să înfrunți ploaia, să te urci într-un taxi și
să vii.
Nimeni n-a rămas în stradă
acasă te așteptau ceilalți pe care tu nu te așteptai
să îi vezi, acasă era cald și încă mirosea a
cafea, acasă te așteptam eu cuminte,
ca un școlar spășit, pregătit să-și
dea ultima corijență.
În ploaie
Doamne, dă-mi acum și vezi tu când o să-mi
iei înapoi,
În gara asta nimeni nu coboară,
atâta tinerețe aici și din picioare dau toți
ca din zaruri
discoteca e prea mică, și când
barierele coboară e dance
floor între șine.
uite-ne, cu câtă grație și mai mari ca umbrele noastre de
pe perete, cu atâta corp făcut din treizeci la sută mâncare
prăjită, treizeci la sută talent și muncă, și restul cât rămâne e
tot ce ne-au învățat la școală că îți trebuie ca să fii bărbat.
aleargă trage frâna de o găsești, că în ochi
încă plutește teama că nu știi ce vine,
teama cu care îți amintești că n-ai
băgat tot înapoi în frigider după ce peste noapte
l-ai lăsat la dezghețat.
* Premiul Național de Debut în Poezie „Iustin Panța” în anul 2014
