S-a dus amorul

 

noaptea

ce-ar zice mâinile tale dacă n-ai avea

grijă când forțezi portiera unei mașini?

dacă degetele s-ar prinde între geam și fier când alarma

începe și n-ar mai ieși de acolo?

ai rămâne

o vreme

cu aproape două palete uzate de pingpong în

liniște deplină, și apoi un zgomot mare, un țipăt surd.

și când fuga se oprește, când și pulsul bate tobă de pop

din ce noian îndepărtat

tot gândul e la sertarul cu mănuși cumpărate peste an,

din care doar una mai face treaba de mănușă, ține cald,

loc în buzunar, șervet la o mare nevoie și cealaltă

nu, singură-ntre perechi curate de ciorapi,

uitată ca un avion de linie pe un aeroport de

provincie când nimeni

nu mai vrea să vină

înapoi acasă,

 

ca Dracula fără sânge,

ca maestrul Lăcătuș fără minge.*

 

 

 

*Bug Mafia – Cine e cu noi (feat Nico)

 

Diana

 

avem totul:

papucii aruncați pe hol, căldură cât cuprinde,

bere, prieteni la un telefon distanță,

toate poveștile în ordinea firească,

și bucuria sinceră când aspiratorul are ce să tragă din

covoare.

 

păcat că nu te-am cunoscut întâmplător la

rând la toaletă la un festival, tu

să aștepți să te speli pe dinți, eu să

fi avut febră de la soare, dar

să așteptăm la același robinet

 

sărmana mea zeiță fermecată,

să mă ridici când amețesc și să

mă lași să-ți bâjbâi pe sub geacă

prin ploaia de la electric

când prietenele tale nu se

mai uită.

 

 

Pe mare

 

aici la marea săracă, un marinar

a căzut și n-a mai ajuns acasă

și-n seri ca aceasta, senine, calde

cu miros de smochine și asfalt proaspăt,

poți să vezi inima lui cum iese

singură din apă în

papuci de plajă, comandă mâncare

într-o limbă cunoscută

cu glasu-i încântat,

și apoi dispare printre

mese

până să înceapă formația

să cânte.

 

 

Furtuna

eu am ales filmul, tu nu mai trebuia să faci

nimic, doar

să înfrunți ploaia, să te urci într-un taxi și

să vii.

Nimeni n-a rămas în stradă

acasă te așteptau ceilalți pe care tu nu te așteptai

să îi vezi, acasă era cald și încă mirosea a

cafea, acasă te așteptam eu cuminte,

ca un școlar spășit, pregătit să-și

dea ultima corijență.

 

 

În ploaie

 

Doamne, dă-mi acum și vezi tu când o să-mi

iei înapoi,

 

În gara asta nimeni nu coboară,

atâta tinerețe aici și din picioare dau toți

ca din zaruri

discoteca e prea mică, și când

barierele coboară e dance

floor între șine.

uite-ne, cu câtă grație și mai mari ca umbrele noastre de

pe perete, cu atâta corp făcut din treizeci la sută mâncare

prăjită, treizeci la sută talent și muncă, și restul cât rămâne e

tot ce ne-au învățat la școală că îți trebuie ca să fii bărbat.

aleargă trage frâna de o găsești, că în ochi

încă plutește teama că nu știi ce vine,

teama cu care îți amintești că n-ai

băgat tot înapoi în frigider după ce peste noapte

l-ai lăsat la dezghețat.

 

* Premiul Național de Debut în Poezie „Iustin Panța” în anul 2014

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *