Poezii de Adrian Alui Gheorghe
Fericirile
Fericiţi cei care au aflat pînă cînd
Fericiţi cei care au aflat pînă unde
Fericiţi cei care ştiu din propria experienţă
Fericiţi cei care ştiu din experienţa celorlalţi
Fericiţi cei care au aflat de ce
Fericiţi cei care au uitat de ce
Fericiţi cei care n-au întrebat şi au aflat
Fericiţi cei care au întrebat şi n-au aflat nimic
Fericiţi cei care se apropie
Fericiţi cei care se îndepărtează
Fericiţi cei care suferă pentru că drumul nu are capăt
Fericiţi cei care suferă pentru că drumul se înfundă brusc
Carnea e sfîrtecată de o contradicţie de termeni
pe patul de moarte trupul se tîrîie pînă la margine şi
se aruncă în hău:
mai suna-veţi pentru mine stele din sînge?
mai afla-veţi unde se varsă sîngele tuturor?
Fericiţi cei care au încheiat o înţelegere
Fericiţi cei care au încălcat toate înţelegerile
şi acum îi aşteaptă viaţa la cotitură
Fericiţi cei care au uitat de ce – oricum răspunsul
era aproximativ,
oricum mai urma ceva care ar fi schimbat ordinea lucrurilor
Fericiţi cei nefericiţi pentru ei ziua se naşte cu vinovăţie
Fericiţi cei mutilaţi din iubire
Fericiţi cei care au abandonat cînd mai aveau atît de puţin,
atît de puţin –
Fericiţi cei care au plătit totul în viaţă
şi le-a mai rămas o mulţime de mărunţiş
cu care pot să joace pe mize obscure la zaruri
Fericiţi cei care ar fi vrut altceva de la soartă
Fericiţi cei care au urcat pînă în vîrf
şi de acolo n-au mai ştiut dacă să se întoarcă acasă
să aducă pîinea ca un trofeu
sau să rămînă ca martori ai propriilor ascensiuni
Fericiţi cei care nu vor să ştie nimic
Fericiţi cei care vor să ştie totul
şi cu unii şi cu alţii am fost în cîrdăşie
pe cînd fluturele spărgea crisalida
pe cînd floarea depunea mărturie cu propria mireasmă
Fericiţi cei care sînt pe punctul de a cîştiga războiul
dar le mai lipseşte un moment de ură
Fericiţi cei care spun nu
cînd eu sînt pe cale să adun la un loc
stelele din două nopţi diferite
Trăiesc laolaltă cu cîţiva morţi
şi cu cîţiva vii
de prea multe ori morţii îi încurajează pe cei vii:
rezistă, rezistă,
l-am auzit pe Dumnezeu cu urechile mele spunînd
că viitorul nu-i atît de negru!
O mulţime de lucruri nu le-am trăit dar mi le amintesc
pe altele le-am trăit, dar le-am uitat
Fericiţi cei care pînă la urmă au conchis
că viaţa nu e mai importantă
decît o călătorie în care sufletul trage hoitul după el
ca să-i arate ce lucruri minunate
ar fi avut de pierdut
dacă ar fi ezitat să se nască
Fericiţi cei care au urcat
Fericiţi cei care au coborît
îi urmăresc şi pe unii şi pe alţii
se tîrăsc pînă în centrul oraşului,
chiar de mai multe ori pe zi,
de fiecare dată o fac cu determinarea cu care ar săvîrşi
un ritual.
Trag cîte o linie pe perete
la fiecare plecare, la fiecare sosire.
Poate că într-o zi ar trebui să le spun
dar poate că e mai bine să nu ştie
Lecţia de slăbit
Trebuie să slăbim.
Trebuie să slăbim.
Doamna de Récamier a slăbit şapte sute de kilograme
în două secole,
Madame de Pompadour a slăbit două tone
ascultînd filosofemele lui Voltaire
întinsă pe un pat de fier
deşi pentru slăbit
sigură e doar metoda înfulecării de licurici aprinşi
de pe frunzele de podbal
în nopţile de august:
aşa a slăbit Contesa de Noailles
cîte unsprezece kilograme şi jumătate pe noapte.
Trebuie să slăbim.
Trebuie să slăbim?
Trebuie să slăbim!
Trăim într-o lume care înoată în grăsime
americanii sînt foarte graşi
şi japonezii sînt foarte graşi
un chinez era atît de gras că pămîntul în dreptul
casei lui s-a înclinat spre Coreea de Sud
ruşii sînt graşi de la vodka şi de la gogonelele
murate în sare
francezii sînt umflaţi de la maioneză
englezii sînt graşi de la stressul istoric
că insula lor se scufundă
secundă
cu
secundă.
Doamna de fier a ieşit din istorie
şi a slăbit trei sute cincizeci de kilograme de pilitură
dinţii ei de fier au mestecat piuliţe şuruburi minereu pur;
o actriţă din Kazasthan a ţinut dieta de şapte zile
în cinci zile
şi a slăbit patruzeci şi şapte de kile:
acum este supranumită femeia şnur.
Trebuie să slăbim.
Trebuie să slăbim.
Trebuie să slăbim.
Stressul îngraşă
apa îngraşă
frumuseţea îngraşă
munca îngraşă
visatul îngraşă
moartea îngraşă
luna e învelită în grăsime
abia se mai tîrăşte pe cer
ca o căţea cu puiii sufocaţi în burtă
de asta
vrem poezie
fără nici o calorie
urlă poeţii
poema lor vană.
Doamnelor şi domnilor,
trebuie să slăbim
cadavrele digestive umblă înfăşurate în grăsime
ca mumiile prin legendele orientului,
cîte unul se opreşte
ca să nege existenţa lumii spirituale
şi să recunoască faptul că toţi decedaţii lumii
se închid în morminte
ca să digere subînţelesurile vieţii trăită
după cele mai corecte reţete.
Dar şi voi care citiţi aceste lucruri
care ascultaţi aceste extravaganţe poetice
trebuie să slăbiţi
aveţi şunci pe burtă
pe fese
pe creier
visele voastre înoată în nori de grăsime
ca îngerii îndopaţi cu diligenţele necîştigătoare
de la casele de pariuri
cu mize aiuritoare.
De asta
mă văd nevoit să vă abandonez
aici,
la colţ,
unde istoria oficială
gîfîie
ca o femeie supraponderală
ca să ajungă din urmă
evenimentele
de la buletinul de ştiri.
