Poezii de Laurenţiu-Ciprian Tudor
Sulina în 77 de rânduri
1.
din milă
duc anii
care trec
pe mine
doar ca să cred
scriu poeme,
în forme mai pline, mai mari,
pentru că am avut o viziune
la un mal de mare,
pentru că am visat în iarbă,
pentru că am fost râzând
ciucure pe dealul acela cu pomi cocoșați,
pentru că bunica mea a fost un înger,
m-am crezut fiu al soarelui
și tu ai fi murit atunci pentru mine,
pentru că patria mea
după care plâng, după care îmi frâng mâinile
după care mă deșir
e fericirea,
eu exilat și eu amintire
eu ocnă visând, tânguindu-mă,
gândurile mele puse unul câte unul
în insectarul chemărilor
fără ecou
3.
citesc și ascult,
plaja ca o felie de pâine
ca tihna cafelei de dimineață,
volumul lui de poeme
o scrumieră
cu doruri strivite tare, în grămadă
fumate
niciodată până la capăt
4.
cei ce nu ucid liniștea
ca pe un animal rar
și râvnit
cei ce nu acoperă mugetul mării
venită de la păscut alge
de la amețit pești gânditori
lor
le dedic versurile acestea
le zic frați
ei înțeleg că aici
se face
Repetiție
5.
în locul unde ei s-au iubit,
unde ei s-au omorât cu nerăbdare
piele pe piele, pe degete, pe brațe,
pe iataganele cărnii
pe gurile disperate ca de pești
scoși din apele lor
pe locul acela
a crescut
într-o vară
o floare
6.
vom asculta vântul
și vom dansa dansul lui
ca și cum am fi pletele unui cap frumos
ca și cum am fi volbura nisipului
ca și cum am fi zmeul rătăcit
al unui copil
7.
știu
țărmul mării
e întotdeauna
începutul lumii;
trupul depune mărturie
în vara aceasta
8.
a-capella mării
ca și cum s-ar ține
isonul unei rugăciuni astrale
ca și cum
albastrul e în sine
cea mai bună basilică
9.
dacă ochiul tăcerii
s-ar asemăna cu ceva
el ar fi un ochi de mare
intens și fără de fund
imposibil de dezlipit de cer.