Raiurile paralele

Într-o seară ca atâtea altele de pe Planeta Femeie, Robinson – unul dintre nuniții mei preferați, mare traficant de absoluturi și melancolii – a început un taifas  cu iz metafizic. Un taifas celest.

 

Raiul neliniștii

Pe când Dumnezeu încă nu se întrupase, nu era încă cocoţat în Cuvânt şi sta singur, legănat între nori de abstracţii descărnate, atunci Lumea era doar jumătate.

O Lume, scutită de esenţe. În care planetele și stelele nu aveau nici carne de materie, nici miez și nici gust.

Erau baloane de săpun suflate de praful Cosmosului. Mai uşoare ca lumina.

Canoe fragile împinse de raze, cu lopeţi de raze. Înaintea începutului. Când Lumile pluteau la voia hazardului ca niște bule de aer pe apa unui râu fără albie.

În vremea Universului de masă zero. Măcinat de hazard…

Când totul era lumină…

– Atunci S-a hotărât Dumnezeu să facă ordine în Univers. Şi trăgându-şi pe El haina Cuvântului, a descins în Lume.

Calm. Nimic nu-L grăbea.

Și a început să păşească.

Fiecare pas – de smirnă – gigantic.

Un pas pe o planetă, altul pe-o stea, următorul sub burta Lumii.

Și sub fiecare pas al Său, vreun alt Univers căpăta miez.

Astfel, infinit după infinit – le-a îngreunat Dumnezeu pe toate.

O plimbare de-o Zi, şi Lumea  a fost gata.

*

Ascunsă bine în Ideea Dintâi, a stat şi fericirea; fără sfârşit, gândită în acele începuturi. Că aşa e Dumnezeu: un angrosist de nemărginiri.

Iar Fericirii nesfârșite îi dăruise Creatorul și o mână de creaturi – primele, de pe Nun. Și odată cu ele, și un Eden de-a gata. Creaturi care şi-au pierdut repede contractul cu nemurirea.

Sau poate că fără nefericire, am fi fost ca planetele de dinaintea începutului Lumii: fără greutate și incompleți.

Fără balastul ăsta prin care ne măsurăm azi, apropierea de Dumnezeu.

În căutarea liniştii pierdute…

Prin Raiul Neliniştii, exploratori în eternitate, pe o planetă femeie.

Dibuind până nicicând, împreună cu un Univers care chiar din clipa în care a început să atârne şi-a pierdut şi el nemurirea.

Și acum încearcă ba lăţindu-se, ba strângându-se să-și atingă grația veche. La mila luminii.

Astfel a făcut şi-a desfăcut Dumnezeu fericirea. Fericirea şi liniştea.

Pe pământul ăsta, în Raiul şi în Țara Neliniştei.

Și asta-i doar o mică parte din ştirea Lui. Sau poate nu-i nimic.

Că doar cine Îl poate cuprinde, cu atât mai puţin eu, care-s prea păcătos?! – a încheiat Robinson.

Raiul din vitrină

După o scurtă pauză, nunitul meu a continuat.

– Dar poate că totul a început altfel, pe Planeta Femeie.

Deși toate acestea s-au întâmplat aşa de demult, încât nimeni nu mai știe bine cum au început. Că pe atunci timpul rămânea uitat într-o parte de Univers, după care fugea în alta.

Și o zi a Facerii a fost pauza dintre o plecare şi o întoarcere a timpului.

Încât până și lui Dumnezeu îi stătuse ceasul!

De a făcut și Lumea asta, simetrică, în care viețuim și noi, nuniții…

O lume la care ajungi trecând prin Oglinda aceea uriașă care taie Universul în două.

Și la fel ca în Lumea Primă, şi în Cea simetrică, la început a fost Cuvântul.

Cuvântul Oglindit. Apoi au fost culoarea și lumina.

Iar lumina era mereu aceeași. Constantă ca Dumnezeu.

Pe urmă, s-au făcut şi în Lumea simetrică pietre şi fiinţe.

Numai că Oglinzii Universale, Creatorul îi mai dăruise și-un har: să completeze după pofta ei, Lumea reflectată. Deviind-o, uşor.

Astfel, prin harul Marii Oglinzi – marginea asta de lume a luat forma unei femei.

Și a fost Nun…

*

Dumnezeu însă, trece prin Oglindă nedeformat. Este mereu egal cu El Însuși.

Raiul născut prin simetria Universului, ar fi trebui să fie și el acelaşi cu cel de pe lumea pământească. Dar n-a fost să fie.

Fie şi numai pentru că pe Nun, Biblia este scrisă într-o limbă oglindită.

Astfel, în Raiul-Oglindit au fost la început nu doi, ci un trib întreg de viețuitori. Dumnezeu gândea că poate în ceată vor rezista mai bine ispitei.

Răul lumilor însă, are invarianţi. Prin Raiul acela simetric, trecea și un râu. Iar strămoşii nuniților din tribul primar obişnuiau să bea toţi din apa lui.

Și cum s-a făcut că Dumnezeu, care le ştie pe toate nu le-a interzis să se apropie de apa aia? Ei, dar mai întâi râul a fost curat. Oglinda l-a stricat apoi. Că-n aceeaşi clipă în care Eva muşca din măr – Oglinda a otrăvit râul din burg cu păcate.

Dumnezeu a fost neatent.

În Universul Său infinit, alt păcat din alt Rai, l-a luat și pe El, prin surprindere.

*

Și povestea a început demult, pe când spațiul și timpul tremurau ca niște arcușuri…

Cândva, pe la Big-Bang fără un sfert.

Iar strămoşii nuniţilor, bând apa din râu, au început să se duşmănească. Și au fost şi ei pedepsiţi. Fără să mai fie alungaţi din Raiul-Oglindă. Raiul le-a rămas chiar pe planeta lor. Dar nu-l puteau atinge.

Era Raiul din vitrină.

 

Povești vânătorești

Ciudat este că toți membri acelui trib dintâi, din Raiul planetei Nun, se născuseră se pare, urși. Erau urși. Așa că nuniții se trag din urși cum noi ne tragem din maimuțe. Și planeta lor s-a mai numit la început, Ursalia.

Pe primul urs nunit l-a chemat Adam Oglinditul și era de spiţă bărbătească. Mă rog, de spiţă bărbătească oglindită.

Era un exemplar chipeş, bărbatul ăla. Când călca fără griji prin iarba simetrică a Raiului – îi săreau cântece de sub tălpi.

De la o vreme, lui Adam cel oglindit începuseră să-i sticlească ochii. Fără pricină. Dumnezeu, care ştia El ce ştia de prin Raiul celălalt, nu-i dărui bărbatului doar o femeie zdravănă şi singură – ci un întreg trib de urşi.

Și tribul a hotărî să întemeieze un burg. Lucru ce-l miră pe Creator care i-ar fi voit mai solitari. După asta, tribul întemeietor se rupse în două clanuri. Tocmai prin târgşorului ăla trecea râul acela din care strămoşii nuniților le-a plăcut să bea apă – de au ajuns duşmani.

Și dintre ei toți, doar Adam și Eva cei Oglindiți se mai iubeau.

Dar ce stare de tensiune nouă față de serenitatea cam sălcie de până atunci. Intraseră în Raiul Neliniștii. Și vrajba lor rodnică, nu s-a mai oprit.

Scăpaseră de apăsarea Raiului din vitrină.

fragment din romanul PLANETA FEMEIE (Povestirile planetei NUN și alte hiperspații) cu o prefață de Ioan Holban – în pregătire la editura Tracus Arte  

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *