Semne de-a lungul drumului – în amintirea secretarului general al ONU Dag Hammarskjöld (1905-1961), decedat acum 60 de ani
Dag Hammarskjöld s-a născut la 29 iulie 1905 în orașul suedez Jönköping. Fiind al doilea, în timp, secretar general al Națiunilor Unite (începând cu 1953), a conferit un nou profil acestei organizații planetare prin introducerea intervențiilor Căștilor Albastre și prin angajarea sa în mișcarea de dezcolonializare și a devenit țintă a admirației și atacurilor, ca cei mai mulți politicieni de primă scenă. Când Congoul (Zair, Congo-Kinshasa) s-a desprins de Belgia în 1960, provincia sudică Katanga și-a declarat independența sub conducerea președintelui Tshombé. În criza politică astfel declanșată se apelează la Națiunile Unite, dar fără a se putea împiedica asasinarea infernală a lui Patrice Lumumba, primul prim-ministru ales în mod democratic al Congoului. Democrații congolezi se simțeau lăsați de izbeliște iar intereselor economice ale puterilor occidentale implicate în Katanga Hammarskjöld le stătea de asemenea în cale. A murit în noaptea de 17 spre 18 septembrie 1961 în urma prăbușirii în condiții neelucidate până astăzi a avionului său în zona de graniță între fostul Congo belgian și Rhodesia de Nord, având intenția de-a se întâlni cu Tshombé, președintele provinciei secesioniste, ca mijlocitor în criza congoleză. Știa de pericolul căruia i se expune și solicitase sprijin aerian din partea Marii Britanii și Statelor Unite, fiind refuzat.
Numaidecât după moartea sa i s-a acordat Premiul Nobel pentru Pace.
Nici după șaizeci de ani nu s-au lămurit cum se cuvine împrejurările prăbușirii avionului. În timp ce multă lume a crezut într-un atentat de la bun început și s-a format o comisie internațională de anchetă în acest sens, se menține din parte oficială până astăzi versiunea unei probleme tehnice a aparatului suedez Transair,[1] mai ales că se trăsese deja asupra lui în dimineața acelei zile deasupra regiunii Katanga (Hammarskjöld nefiind la bord în momentul respectiv). Declarații ale martorilor au stat sub cheie vreme de decenii; apoi, noi documente au nutrit din nou suspiciunea complotului asasin, pistă cercetată de o comisie prezidată de Desmond Tutu în Africa de Sud și printr-o inițiativă a norvegianului Simensen, finanțată din sursă privată[2] [3]. Ambele cercetări consideră ipoteza atentatului ca fiind cea mai probabilă, însă totuși nu au putut-o demonstra. Și cercetări mai noi s-au făcut, cu concluzii diferite: o investigație suedeză sub conducerea lui Sven Hammarberg (2013) a întărit teza accidentului. Documentația din Cold case Hammarskjöld (Pistă rece Hammarskjöld) (2019), filmul realizatorului danez Mads Brügger, sprijină, dimpotrivă, teza că aparatul de zbor s-a prăbușit pentru că s-a tras în el. Autorii morali rămân necunoscuți, dar suspiciunea se îndreaptă împotriva unor companii ale țărilor care, precum Belgia, Marea Britanie și Statele Unite, își vedeau amenințate interesele economice și politice în bogata în resurse regiune Katanga. Această versiune se potrivește cu primele mărturii oculare ale unor cărbunari și polițiști rhodesieni, ca și ale pasagerului sergent Harold Julien, care a supraviețuit câteva zile prăbușirii avionului.[4] În toamna lui 2019 a fost publicat cuprinzătorul raport al lui Mohamed Chande Othman, reputatul fost judecător al Curții Supreme din Tanzania, care a ajuns la concluzia că fie avionul a fost atacat înainte de aterizare, fie a fost forțat la un fatal zbor la prea joasă altitudine.[5] Între timp Othman este președintele unei noi comisii de anchetă pe acest subiect a ONU.
După moartea secretarului general a fost găsit jurnalul său, care a fost publicat conform voinței sale („Aceste însemnări? – acum socotești cu posibili cititori, poate chiar speri să-i ai”), mai întâi în Suedia (Vägmärken, 1963), un an mai târziu în Statele Unite (Markings, 1964) și în anul următor în Germania (Zeichen am Weg, 1965). A fost tradus în multe limbi, a mișcat sute de mii de oameni și a rămas până astăzi de mare interes pentru oameni din toată lumea.
*
Semne de-a lungul drumului îi oferă cititorului o întâlnire neașteptat de intimă cu un om ce era considerat închis și retras. Dar elementul personal trimite întotdeauna dincolo de sine iar densitatea poetică ca și confesiunile formulate prin metaforă conferă meditațiilor, în ciuda deschiderii, o distanță, pe alocuri chiar un caracter ermetic. Gândurile se găsesc pe pagină reduse quasi-eliptic, fără context narativ și explicativ și adesea nu au o legătură precisă cu biografia autorului. Adresarea recurentă către un Tu poate să se refere la un Celălalt sau la un Alter Ego, fără demarcație clară. Efectul ce însoțește acest tip de retorică este acela că confesiunile ar putea fi ale unui Incognito cu care cititorul s-ar putea identifica. Acest dialog interior al jurnalului amintește prin natura sa de filosofia Tu-ului a lui Martin Buber, cu a cărui operă Eu și tu Hammarskjöld s-a ocupat în mod intensiv în ultimii ani.[6]
Mai cu seamă pasajele lirice ale jurnalului dau mărturie cât de importantă era pentru politician retragerea în natură – fie în singurătatea insuliței stâncoase Tjärö, în cea a casei de țară din Backåkra, în sudul Suediei, sau în cea a munților din regiunea Norrland. Iar natura înseamnă pentru el mult mai mult decât pol al liniștii și contra-realitate; ea devine alegorie. Imaginilor poetice alese de Hammarskjöld le urmează, amintind uneori de poezia expresionistă, de cele mai multe ori o deziluzionantă refracție: Dans de muște. Fumul coșurilor fabricilor./ Viperă cu cruce doarme pe drumeagul/ spre locul cu căpșuni;[7] apoi se recompun într-o percepție senzorială. Peisaj: doar în trăirea nemijlocită a singularității îi oferi întregului un sol pentru încolțirea frumuseții sale în sufletul tău.[8] Lăsându-se călăuzit de analogii imagistice, Hammarskjöld face din experiența naturii o componentă întregitoare a neobositei sale căutări după cunoaștere.
Un pilon esențial al jurnalului este combinarea reflecțiilor personale cu citate din Biblie, din literatura suedeză și internațională ca și cu trimiteri la curente filosofice, teologice și altele din istoria culturii. Pentru Hammarskjöld miza este mai mult decât căutarea după cunoaștere, e vorba și de o etică călăuzitoare aflată dincolo de orice diferențe culturale și religioase.
Reperele axiologice care unifică în această direcție însemnările jurnalului sunt influențate de mistici medievali precum Meister Eckhart și Thomas a Kempis. În două rugăciuni – una din 1954 și cealaltă din iulie 1961[9] – aceste valori temelie sunt sintetizate pătrunzător prin cererea de-a avea un spirit „curat”, „umil”, „iubitor” și „plin de credință”.[10] Dar nu doar în aceste rugăciuni se exprimă apropierea lui Hammarskjöld de mistică. El îi opune severei raționalități pentru care era cunoscut ca politician o „cunoaștere interioară, o filosofie a ceea ce e bănuit”.[11] „În credință, care este «unirea lui Dumnezeu cu sufletul», ești una cu Dumnezeu”.[12] Această unire conduce la o libertate interioară care face posibile o „unitate într-o abandonare de sine fără nimicire a sinelui”[13] și o recunoștință de principiu în fața vieții. Și aici se face simțită moștenirea eckhartiană: „… noi cei demult suprarăsplătiții cu orice fel de răsplată”.[14]
Nu în ultimul rând, notațiile jurnalului poartă marca ideii de sacrificiu, care are un rol important în mistică, încă de la prima lui pagină, ținând de anul 1925. Postulatul paulin de-a-și dărui viața pentru alții în urmarea lui Hristos devine pentru Hammarskjöld maxima sa pentru făptuire: Viața are valoare doar prin conținutul ei pentru alții.[15] Concepția că omul îl poartă pe Dumnezeu în sine îl însărcinează încă de la o vârstă timpurie cu o ținută a vieții ce e pregătită să cuprindă totul într-o jertfă simplă,[16] însă el se îndoiește în permanență dacă se ridică la nivelul propriilor exigențe: Te-ai rugat să primești poveri – Și ai scâncit când ai primit poveri în cârcă. Te gândeai la altă povară?[17] Dar misiunea și jertfa sa pentru omenire știe să o și relativizeze, în aceasta putând fi iarăși remarcat spiritul lui Meister Eckhart: Angajarea în lucruri mari este cu mult mai simplă decât cea în lucruri mici de fiecare zi – dar prima ne închide foarte ușor inima față de a doua și Este mai bine să-i faci unui om bine din tot sufletul decât să te jertfești pentru omenire.[18]
Faptul că avea ca reper înalte exigențe etice este demonstrat atât de activitatea sa politică, cât și de jurnal, pe care-l numește un soi de „raport al negocierilor” sale cu sine însuși și cu Dumnezeu.[19] În mintea mea adastă uneori viziunea unui câmp de forță sufletească generat într-un veșnic Acum de către mulții […] trăitori în voința sfântă,[20] scrie el în speranța existenței pentru lume a unei solide comunități spirituale a căutătorilor, înainte ca, în anul următor, să intre în postul de secretar general al ONU.
Tentativele de-a găsi piloni de susținere pentru acest câmp de forță sufletească se reflectă de timpuriu în biografia sa. Înainte de-a se concentra asupra economiei și politicii, se dedică studiilor umaniste. Poezia, artele modelatoare[21] și muzica sunt foarte importante pentru el de timpuriu. Conform cu acestea se va strădui mai târziu și pentru a realiza punțile de legătură între partea spirituală și culturală și realitatea prea adesea contrară a politicii. Inițiativele de-a înființa o cameră de meditație în sediul ONU, de-a organiza expoziții și concerte și de-a face referiri la modelele sale spirituale în discursurile sale ilustrează aceste străduințe.
Rar se simte în însemnările de jurnal atâta încredere în propriile capacități ca în prima perioadă ca secretar general: Bunătatea este ceva atât de simplu: să fii întotdeauna disponibil pentru alții, să nu cauți niciodată la ale tale,[22] așa scrie Hammarskjöld, sugerând imaginea unei lumi guvernate de structuri dualiste cognoscibile cu care se întâlnește omul. Iată că chiar a venit ziua în care grija n-a mai fost decât mică: Căci dificultatea cu care m-am confruntat a fost nesemnificativă în lumina exigenței lui Dumnezeu către mine și a spune Da vieții înseamnă a spune Da și sieși.[23] Aici se poate recunoaște o înrudire cu Albert Schweitzer, care îndeamnă la această afirmativitate în ciuda perspectivei fără de iluzii asupra unei realități marcate de nefericire: …..Afirmarea vieții și lumii sunt ceva mai cuprinzător și adânc decât optimismul și pesimismul, ele nu sunt un mod de apreciere a lucrurilor, ci o direcționare a voinței.[24]
Totuși gândurile ajung ca și în anii dinainte din nou și din nou să alcătuiască monologuri interioare și certuri schițate, prescurtate între Ego și un Alter Ego critic: Indiferență, necunoaștere, păsarea de opinia unui public (fie și doar opinia celui din oglinda interioară) – din astfel de motive te-am văzut luând asupră-ți un risc și o responsabilitate.[25] Trăsături pe care Hammarskjöld și le atribuie autocritic sunt trufia, ambiția excesivă, compătimirea de sine, micimea reacțiilor, gelozia și „pofta cărnii”,[26] la care se face repetat aluzie de parcă ar fi vorba de o lipsă de frâu caracterială. Hammarskjöld nu-și ascunde vanitatea, amestecul său propriu de narcisism și autojustificare, de simț euforic și disperat al Eului. Uneori au loc dezvăluiri și acuze de-a dreptul înspăimântător de demascante: Plăcerea de sine nu înflorește fără o protecție. Poruncile sunt simple: Nu te lega de nimeni și nu lăsa pe nimeni să se apropie. Simplu și cu putere de destin. Plăcerea de sine creează în jurul Eului un inel de gheață care roade încetul cu încetul spre miez.[27] Ca persoană devenită publică, pusă în fața așteptărilor ca activitatea sa să răsune pe scară planetară și să se poată impune, el consideră că adesea nu se ridică la înălțimea exigențelor sale față de sine însuși cu privire la veracitate și autenticitate a caracterului: Nu inadvertențele permanente, nu neîncetatele piruete sunt cele pe care le condamnă tribunalul interior – deși Dumnezeu știe că aici ar fi motive suficiente de neliniștire și disprețuire de sine -, ci e vorba de marele păcat al falsificării acelui ceva din mine care este mai mult decât sunt eu – din adaptare supusă la cerințe străine.[28]
Așadar curajul reformei se preschimbă într-o înțelegere dialectică a lumii ce nu mai pare a putea fi biruită: Cea mai periculoasă învățătură: cum putem fi constrânși să reprimăm adevărul pentru a-l ajuta să învingă.[29] O astfel de sinceritate care încalcă tabuuri dezvăluie însă nu doar îndoiala de sine, ci arată, și invers, condiționarea reciprocă între o critică productivă de sine și o conștiință de sine echilibrată. Pentru aceasta e nevoie, crede Hammarskjöld, în ciuda unor tendințe elitare care se simt pe ici, pe colo, de conștientizarea propriei mediocrități, nu într-o flagelantă biciuire de sine, nu în înfumurarea de-a confesa, – dar ca un pericol pentru integritatea acțiunii, în caz că ar fi scăpată din ochi.[30]
Dialogul interior devine dificil și nu arareori melancolic atunci când e vorba realmente de un Tu. Relațiile cu alți oameni par a fi fost mai importante pentru Hammarskjöld decât au putut bănui mulți dintre contemporanii săi, numai că ele se petreceau mai mult ca întâlniri mentale decât directe. Poate că o mare prietenie nu e niciodată reciprocă. Poate că n-ar ajunge niciodată la maturitate de ar fi încălzită și protejată de complementarul celălalt. Ea nu ne „dă” nimic. Dar în spațiul singurătății ei ne conduce la înălțimi cu largi zări interioare.[31]
Hammarskjöld întreținea contacte cu personalități precum Martin Buber, scriitorul francez Alexis Leger (alias Saint-John Perse), pictorul suedez Bo Beskow și luptătorul pentru drepturile omului de origine saami Andreas Labba; de artista britanică Barbara Hepworth (dintre operele căreia unele sunt expuse în casa memorială din Backåkra, în sudul Suediei, și care este autoarea sculpturii de bronz intitulate „Single Form” de la sediul din New York al ONU) l-a legat de la sfârșitul anilor ’50 nu doar un viu schimb de gânduri, ci și o prietenie ce se adâncea. Totuși însemnările de jurnal mărturisesc în deasă succesiune cu privire la predominantul sentiment de singurătate, pe care Hammarskjöld a resimțit-o ca povară a vieții sale dar a și asumat-o ca șansă: La urma urmei singurătatea ne lasă alegerea doar între a dispera în singurătate sau a miza sus pe posibilitatea de-a ne cuceri un drept la viață într-o comunitate deasupra indivizilor. Dar nu cere aceasta din urmă o credință ce mută munții?[32] și Roagă-te ca singurătatea ta să devină spinul care să te împingă să găsești ceva pentru care merită să trăiești și suficient de mare pentru a și muri pentru acel ceva.[33] Până la moartea sa n-a putut, de bună seamă, scăpa de acest sentiment; câteva săptămâni înainte de prăbușirea avionului notează: Obosit/ și singur. Obosit/ până ce doare mintea,[34] dar în ziua următoare îi scrie Barbarei Hepworth o scrisoare care manifestă apropiere și concordanță.[35]
Meditațiile referitoare la apropierea și distanța interumană devin discurs filosofic cu privire la cunoaștere, la găsirea adevărului. Experiența de-a nu putea fi cunoscut de celălalt Hammarskjöld o convertește într-un fel de avertisment de-a accepta ca pe-o necesitate această formă a faptului de-a fi lăsat singur.
Din 1958 se densifică caracterul liric al notațiilor jurnalului. Pe de-o parte câștigă prin aceasta o dimensiune în plus de generalitate, pe de altă parte pot fi interpretate în sensul că elementul personal vrea să rămână și mai puțin cunoscut și deci poetizarea ar fi un mijloc al criptării. Ambele alternative pot fi adevărate. Dacă Semne de-a lungul drumului ar fi un jurnal ficțional, s-ar vorbi ca despre o caracteristică compozițională despre prevestirile morții: Seară roșie de martie. Veste de moarte,[36] citim în jurnal; și în seara de Crăciun a anului 1960 cu martirică amplificare: …. pentru înaintevăzător Golgota este locul ieslei iar crucea ridicată încă din Betleem.[37] Aceste reflecții ne lasă parțial perplecși în atitudinea lor ce dă impresia de elitism, de-a se simți un chemat. În autenticitatea lor par de-a dreptul vizionare, unii le interpretează chiar ca sinucigașe.[38] Deja la o vârstă timpurie Hammarskjöld e preocupat de mișcările de cădere ale vieții, de destrucția cu dinadinsul ca și de inevitabila trecere a lucrurilor. Astfel, el scrie încă pe prima pagină a jurnalului: Mâine ne întâlnim/ moartea cu mine – Își va înfige spada într-un om treaz.[39] Astfel de reflecții sunt captate în pandante peisagistice cu notă consolatoare: Toamnă în pustietate nordică: viața, avându-se pe ea însăși drept scop, în distrugerea ei individuală, claritate maximă a priveliștii, liniștea a ceea ce se-apropie în stingere în fața plutonului de execuție aș spune în această seară da, nu din oboseală sau sfidare, ci cu luminoasa încredere a apartenenței tuturor la toate.[40]
În ultimii ani de viață presimțirile morții pot fi înțelese ca estimare realistă a pericolului căruia i se expunea ca secretar general al ONU. Astfel, în ziua zborului fatal s-a zburat spre destinație, din câte se pare, făcând un mare ocol pentru a evita Katanga, pe deasupra malului estic, care aparține Tanzaniei, al lacului Tanganica.
Sare în ochi că între decembrie 1960 și Rusaliile lui 1961 lipsesc din jurnal reflecții proprii, sunt doar câteva citate din opere literare și notații nedatate precum: Întrebat de am curajul/ să merg până la capăt pe calea mea,/ dau răspuns fără/ încetare. […] Mut, trupu-mi gol poartă/ lovituri de lapidare./ Mut, fisurat,/ cu inima dezgolită[41] iar la 8 iunie în cele din urmă întrebarea: Ale ceasurilor târzii de noapte/ întrebări de nesomn:/ Am acționat bine? […] fără a găsi răspuns,[42] notațiile nefiind integrate într-un context, ca întotdeauna.
Când norvegianul Trygve Lie, primul secretar general din istoria ONU, renunțase la postul său, îl întâmpinase pe Hammarskjöld pe aeroportul din New York, când acesta din urmă urma să preia funcția, cu cuvintele: Veți prelua cel mai imposibil post de pe pământ[43]. La preluarea funcției Hammarskjöld a făcut ceva ce în politică nu se vede aproape niciodată: rugămintea de-a fi corectat dacă s-ar întâmpla să facă greșeli. Cuvântarea ce Hammarskjöld a ținut-o în lunile escaladării crizei congoleze în fața Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite are a fi citită ca o apologie a încercării Națiunilor Unite de-a împiedica în Congo un război prin delegație al marilor puteri, purtat la umbra Războiului Rece. Dar se poate citi printre rânduri mărturisirea posibilităților limitate și a neputinței, atunci când spune: Nu am soluții noi de propus. Dar convingerea mea a rămas ca stânca, cum că, pentru continentul african, singura modalitate pentru a ne opune cu succes unei evoluții tragice spre un conflict internațional este să ne adunăm în cadrul ONU în jurul unor obiective comune.[44] O însemnare diaristică anterioară vădea deja proporțiile poverii pe care-a resimțit-o ca ocupant al acestui post: Cât de îngrozitoare răspunderea noastră. Dacă eșuezi, atunci e ca și cum Dumnezeu, prin trădarea ta față de el, ar eșua în fața omenirii.[45]
Idealurile lui Hammarskjöld par mai stranii ca oricând într-o societate orientată spre Ego, căci lumea ce ne-am amenajat-o posedă un spirit ce e diametral opus vieții înțelese ca faptă jertfelnică. Smerenia este pentru Hammarskjöld, fie că e smerenie față de natură – Smerenia față de florile de la linia arborilor deschide drumul spre pisc[46] – sau maximă de acțiune în societate, la fel de importantă. Prin smerenie el nu înțelege acea supușenie care însoțește acest cuvânt cu un gust peiorativ, ci libertatea care constă în a fi totodată liber de ceilalți dar și pentru ceilalți: Smerenia este în aceeași măsură opusul umilirii de sine ca și al înălțării de sine./ Lauda și critica, vânturile succesului și insuccesului, suflă fără a lăsa urme deasupra unei astfel de vieți și fără a-i perturba echilibrul.[47] Există păreri divergente cu privire la întrebarea dacă aceste „vânturi” chiar nu au lăsat urme. În realitate era complet paralizat. Rușii și francezii nu mai vorbeau cu el și o serie de alte persoane nu mai voiau să aibă de-a face cu el.[48] Însă Hammarskjöld credea în continuare în busola morală din om.[49] Ultima cuvântare, pe care o ținu în sala ședințelor plenare a ONU la 8 septembrie 1961, pare a fi plină de speranță: Haideți să muncim cu convingerea că munca noastră are o semnificație dincolo de ceea ce este îngust-individual și că a însemnat ceva pentru omenire.[50]
În calitate de cosmopolit este un deschizător de drumuri într-o privință ce rămâne complet nerealizată în ciuda oricărei globalizări economice: respectul față de cei diferiți. Substratul spiritual al faptelor sale, al acestui jurnal și-al cuvântărilor sale va fi de-o importanță vitală pentru obiectivul unei păci solide. Sămânța terorismului global, ce umbrește lumea de astăzi, se află și în senzația de neputință a unor grupuri etnice și religioase ce se simt trecute cu vederea în soarta lor de-a fi oprimate, defavorizate și, până la urmă, ignorate în identitatea lor. Kofi Annan, care are o afinitate cu Dag Hammarskjöld nu doar pe baza faptului că Suedia esta a doua lui patrie, îi aduce cinstire într-o cuvântare cu ocazia a 40 de ani de la moarte (2001): „Înțelepciunea și modestia sa, integritatea sa fără semne de întrebare și dedicarea exclusivă datoriei au stabilit o ștachetă pentru toți slujitorii comunității internaționale la care e pur și simplu imposibil de ajuns”.[51] Se pare că Hammarskjöld e respectat în Africa, ceea ce s-ar exprima de pildă într-un program al Zambiei prin care s-ar forma tineri africani în spiritul lui pentru a deveni mesageri ai păcii.
În Suedia natală arhitecți și artiști saami, printre care și Andreas Labba, au construit în amintirea lui Dag Hammarskjöld o capelă în mica localitate Kaitum. În loc de tablou al altarului există aici un perete de sticlă care privește spre deasa pădure de mesteceni, stârnind în succesiunea anotimpurilor o reculegere în dialog cu natura, simplitatea și liniștea acestei capele amintind de încăperea de meditație de la sediul ONU din New York, care a fost realizată în 1957 după ideile lui Hammarskjöld și care este deschisă vizitatorilor în Public Hall al sediului. De asemenea, cea mai nordică porțiune a rutei de drumeții numite Kungsleden, în Suedia, a fost denumită la inițiativa episcopului Rune Backlund după Hammarskjöld. Pe drumul care poartă prin pădure de mesteceni și tundră fiind înscrise pe pietre versuri în suedeză și saameză din Semne de-a lungul drumului, acestea au devenit și la propriu semne de-a lungul drumului.
Lista izvoarelor
Annan, Kofi. Cuvântare din 6.9.2001
Berliner Zeitung, 20.8.1998
Brügger, Mads Documentarul Cold Case Hammarskjöld, 7.2.2019 (DK)
Dagens Nyheter (cotidian suedez) 16.7.1995
DFI, Det Danske Filminstitut (Institutul Danez de Film) 2019
Development Dialogue, 1987:1, Dag Hammarskjöld Foundation, Uppsala, 1987
Falkman, Kaj (coord.) Ringar efter orden (Strig după cuvinte), Riga, 2005
Fröhlich, Manuel. Dag Hammarskjöld und die Vereinten Nationen, Paderborn, 2002 (Dag Hammarskjöld și Națiunile Unite)
Huizinga Johan, Herbst des Mittelalters, Stuttgart, 1965 (Amurgul Evului Mediu)
Hammarberg Sven, Accident Investigator’s Report to the Hammarskjöld Commission, 2013 (Raportul investigatorului accidentului pentru Comisia Hammarskjöld)
Hammarskjöld, Dag. Cuvântările în fața Adunării Generale a ONU la New York din 10.4.1953 și 8.9.1961
Hammarskjöld, Dag. Markings, traducere de Leif Sjöberg/W.H. Auden, Random House, 2006
Hammarskjöld, Dag. Zeichen am Weg, traducere de Anton Graf Knyphausen, München, 1965
Hammarskjöld Foundation. The Ethics of Dag Hammarskjöld, Uppsala, 2010
Mögle-Stadel, Stephan. Dag Hammarskjöld. Vision einer Menschheitsethik, Stuttgart, 2003 (Dag Hammarskjöld. Viziunea unei etici pentru omenire)
Neuenschwander, Ulrich. Denker des Glaubens, Gütersloh, 1974 (Gânditori ai credinței)
The New York Times, 14.12.2017 și 8.10.2019
Der SPIEGEL, 28.7.1965
Süddeutsche Zeitung, 30.11.2019 și 2.02.2020: „Der mysteriöse Tod eines UN-Generalsekretärs” („Moartea misterioasă a unui secretar general al ONU”)
DIE ZEIT, 19.6.2017
Traducere de Valentin Radu
[1] Compară Berliner Zeitung din 20.8.1998/Sven Hammarberg 2013
[2] Compară „Der mysteriöse Tod eines UN-Generalsekretärs” în Süddeutsche Zeitung din 30.11.2019 și 2.2.2020
[3] DIE ZEIT din 19.6.2017
[4] Det Danske Filminstitut, Danemarca, 2019
[5] The New York Times
[6] Hammarskjöld lucra la o traducere suedeză a acestei opere în perioada premergătoare prăbușirii cu avionul
[7] Zeichen am Weg, pag.99
[8] Zeichen am Weg, pag.49
[9] Anders Björnsson. Mellan mystik och modernität. În Kaj Falkman (coord.), Ringar efter orden, Riga , 2005,pag.36
[10] Zeichen am Weg, pag.58 și 112
[11] Dag Hammarskjöld Foundation. The Ethics of Dag Hammarskjöld, pag.27
[12] Zeichen am Weg, pag.89
[13] Zeichen am Weg, pag.63
[14] Zeichen am Weg, pag.39
[15] Zeichen am Weg, pag.90
[16] Zeichen am Weg, pag.17
[17] Zeichen am Weg, pag.28
[18] Zeichen am Weg, pag.73
[19] Zeichen am Weg, scrisoare către Leif Sjöberg
[20] Zeichen am Weg, pag.51
[21] „die bildenden Künste” se referă în germană la pictură, grafică, sculptură, arhitectură și artizanat – nota traducătorului
[22] Zeichen am Weg, pag.53
[23] Zeichen am Weg, pag.54
[24] Citat după Ulrich Neuenschwander, Denker des Glaubens, Gütersloh, 1974, pag.55
[25] Zeichen am Weg, pag.30
[26] Zeichen am Weg, pag.76
[27] Zeichen am Weg, pag.32
[28] Zeichen am Weg, pag.32
[29] Zeichen am Weg, pag.81
[30] Zeichen am Weg, pag.82
[31] Zeichen am Weg, pag.31
[32] Zeichen am Weg, pag.44
[33] Zeichen am Weg, pag.51
[34] Zeichen am Weg, p.111
[35] Development Dialogue 1987:1, pag.54
[36] Zeichen am Weg, pag.91
[37] Zeichen am Weg, pag.105
[38] Compară DER SPIEGEL din 28.7.1965
[39] Zeichen am Weg, 17
[40] Zeichen am Weg, pag.48
[41] Zeichen am Weg, pag.108
[42] Zeichen am Weg, pag.109
[43] Predarea funcției a avut loc în adunarea plenară a ONU la 9 aprilie 1953
[44] Cuvântare în sala plenară la 15.2.1961
[45] Zeichen am Weg, pag.85
[46] Zeichen am Weg, pag.49
[47] Zeichen am Weg, pag.93
[48] Brian Urquhart, citat după Manuel Fröhlich, Dag Hammarskjöld und die Vereinten Nationen, pag.73
[49] Dag Hammarskjöld Foundation, The Ethics of D.H., pag. 44
[50] Ultima cuvântare în sala plenară a ONU la 8.9.1961
[51] Kofi Annan, 6.9.2001; citat după: Development Dialogue 2001:1, pag.5f
