Skin the game

Clasicizarea n-ar trebui, poate, să fie o bucurie. Când numele unui scriitor devine de notorietate, de cele mai multe ori rostirea lui nu este însoțită de o egală frecventare a paginilor scrise. A fi în istoria literaturii echivalează, mai cu seamă pentru cititorii tineri și foarte tineri, cu semnul trecerii oprite. Aceștia, ademeniți mai degrabă de succesul de raft, de rumoarea creată în jurul unui anumit titlu ori autor, de lectura de identificare, ajung abia mai târziu, după mii de pagini incidentale, să guste cealaltă literatură, cumva mai adevărată, aceea care, părăsind o epocă și o estetică anume, vorbește omului dintotdeauna în limba sufletească și intelectuală a omului dintotdeauna.

Într-un fel, s-ar spune că a intra în rândul clasicilor tocmai asta ar însemna: detectarea acelei calități care confirmă imunizarea literaturii față de foarte înguste decupaje temporale. O astfel de literatură este cea pe care o scrie Ana Blandiana, pe care Euphorion a ales să o celebreze în acest număr al revistei.

Ni s-ar putea reproșa însă că tocmai sub zodia unui timp nefast s-a născut poezia ei, că, în absența înțelegerii specificului politic al acelor ani din a doua jumătate a veacului care a trecut, scrisul Anei Blandiana și-ar pierde dimensiunea insurgentă, că, implicit, este nevoie de raportare continuă la un anumit „decupaj temporal”: realitățile comuniste; odată pierdută memoria acelor vremuri, acuitatea și încărcătura explozivă a unor pagini s-ar face de neînțeles; sau, și mai mult, că ar fi nevoie de un întreg aparat referențial ca o astfel de literatură să poată ajunge la noii cititori pentru care riscă să rămână opacă, încântătoare în felul în care încântător este seninul verii, agreabilă, însă nu cutremurătoare.

Suntem convinși însă că cel capabil să trăiască și să făptuiască în deplină coerență cu etica propriei literaturi nu poate decât să învingă timpul.

Nu credem să fie prea numeroși aceia pentru care numele Anei Blandiana să fie necunoscut; bănuim că literatura ei poartă deja însemnele clasicizării și, deci, ale unei semnificații supratemporale: impusă din primii ani ai activității literare între numele cele mai importante ale generației șaizeciste, trăind o glorie jumătate onoare, jumătate clamoare, Ana Blandiana propune o literatură de atitudine civică și morală, cu adevărat riscantă; este o literatură care pedepsește cu aceleași arme cu care trebuie să elibereze; în plus, dincolo de relevanța ei pentru memoria acelor decenii de dictatură comunistă, proza fantastică, teribilele pagini de memorialistă, poezia, chiar versurile pentru copii, în care atâția au citit parabole ale regimului, sau publicistica rămân pentru totdeauna documente ale unei umanități care traversează o epocă și o alta de întunecare, cum sunt mereu posibile în istorie.

Avertisment și mărturie, literatura Anei Blandiana își păstrează actualitatea dincolo de marginile vreunei dictaturi și ale amintirii ei.

Euphorion 3/2022