Ștefan Aug. Doinaș și Ungaria

Dacă Ștefan Aug. Doinaș ar fi auzit afirmația că destinul i-a fost legat de Ungaria – deși nu fusese decât de două ori în această țară –, el însuși s-ar fi mirat cel mai tare. Și totuși, este suficient să ne gândim, în ce măsură Revoluția din 1956 din Ungaria i-a schimbat viața brusc, devenind poetul anchetat din cauza omisiunii de denunț[1]. Peste un deceniu și jumătate prima lui ieșire spectaculoasă în lumea poeților s-a făcut în 1970, tot în Ungaria, la Balatonfüred și la Budapesta, când la colocviul internațional al poeților, Ștefan Aug. Doinas a conferențiat alături de Étiemble, Lukács György, Walter Höllerer, Kvlividze, Guillevic, Octavio Paz, Nemes Nagy Ágnes, Vasko Popa, Charles Tomlinson și Michel Deguy. Textele acestor conferințe au fost traduse în maghiară și publicate înainte de colocviu, într-un Almanah internațional de poezie ARION 3. Doinaș este prezent cu eseul Poezia – la o sută de ani după Rimbaud, publicat ulterior în română, în volumul Poezie și modă poetică (1972). [2] Autoritățile românești au cenzurat sever informațiile privitoare la acestă manifestare, pentru că intervenția lui Doinaș la colocviu nu a fost consemnată în presa românească.  În dauna acestui succes în mediile literare ungurești și a celor șase volume de poezii, Doinaș nu a fost inclus în 1972 în cea mai mare enciclopedie a literaturii universale în limba maghiară, tot datorită cenzurii românești, ajunsă chiar până la Budapesta. Greșeala a fost îndreptată doar în 1996, de prietenul său, Cornel Regman, într-un articol memorabil, apărut în aceeași enciclopedie, în volumul 19. Tot în 1972, un poet renumit din Budapesta, Jékely Zoltán îi face lui Doinaș un portret demn de atenție în revista A HÉT din București. În 1975, la Kriterion apare volumul în limba maghiară Az én birodalmam (Tărâmul meu), în traducerea poetului Szilágyi Domokos. În condiții noi, în martie 1990, tot la Budapesta se întâlnește Doinaș cu Negoițescu, după cum reiese din interviul din 4 martie 1990, înregistrat la Hotel Mercur, de pe strada Váci. Aceste informații, deși par la prima vedere laterale, întregesc imaginea asupra fenomenului numit Cercul literar de la Sibiu, „cea mai importantă, fără doar şi poate, grupare din literele româneşti după cenaclul Sburătorul.”[3] – după Gheorghe Grigurcu. Iată câteva aspecte ale relațiilor lui Ștefan Aug. Doinaș cu Ungaria.

1. Geneza eseului Poezia – la o sută de ani după Rimbaud, elaborat pentru ancheta colocviului internațional al poeților de la Balatonfüred din 1970

Acest eseu a fost elaborat de Ștefan Aug. Doinaș  pentru ancheta cu tema anunțată dinainte, Poezia – la o sută de ani după Rimbaud, de către organizatorii colocviului internațional al poeților, care a avut loc între 4 și 11 mai 1970,  în localitatea Balatonfüred (Ungaria), fiind al treilea, după cele din 1966 și 1968. Presa literară din România a publicat doar câteva ecouri ale întâlnirii, singura sursă fiind un articol mai mare, nesemnat, din Foaia noastră (revista românilor din Ungaria), nr. 10, din 15 mai 1970, scris, probabil, de către corespondentul Agerpres, aflat la Budapesta, care trimitea în România doar știri scurte despre colcoviu, evitând cu grijă să menționeze intervenția lui Doinaș. Din Foaia noastră aflăm că  delegația a fost compusă din poeții Ana Blandiana, Nina Cassian, Eugen Jebeleanu, Ştefan Aug. Doinaş, Ferenc Szemlér, Virgil Teodorescu, József Méliusz și János Székely. Articolul relatează doar despre intervențiile Ninei Cassian, care a vorbit în limba franceză despre problemele poeziei moderne, și cuprinde un citat foarte lung, într-un ton propriu Manifestului Partidului Comunist: „Un bizar complex de inferioritate pare să traverseze lumea artelor, teoreticieni şi artişti la un loc. În faţa exploziei spectaculoase, eficiente şi ultra rapide a tehnicii, un fel de fascinaţie bleagă a pus stăpânire pe spiritele unora din producătorii şi consumatorii de artă, o timiditate nemărturisită şi poate un sentiment de zădărnicie…”

       Într-o știre marginală din Luceafărul se reia o informație a revistei Nagyvilág [revistă de literatură universală din Budapesta]: „Întâlnirea internaţională a poeţilor, care a avut loc recent la Budapesta, prilejuieşte ultimului număr (5) al revistei un cuprins variat şi bogat. Sunt publicate şi versuri ale unor cunoscuţi poeţi, participanţi la colocviul liric budapestan, ca: Robert Sabatier, Guillevic, Gabriel Celaya, Pierre Oster, Mihail Kvlividze, Șt. Augustin Doinaşi.” (sic) [4] Este vorba de poezia Luna de Doinaș, în traducerea lui Jékely Zoltán.

              Doar după trei luni, în august, România literară publică a știre, fără a se referi la conferința internațională a poeților: Revista „Foaia noastră“ – organ al Uniunii Democratice a Românilor din Ungaria  – publică în numărul său recent (apare de două ori pe lună) un buchet de şapte poezii din lirica română contemporană: „Ciudatul“ de Eugen Jebeleanu, „Spectacol“ şi „Bilet de drum“ de Virgil Teodorescu, „Hamlet“ de Nina Cassian, „Acolo sus“ de Ana Blandiana, „Tigrul“ de Ştefan Aug. Doinaş, iar în tălmăcirea lui Mihai Beniuc poezia intitulată „Unei mierle de la Mogoşoaia“, de Ferenc Szemlér.[5]

      La ancheta Poezia – la o sută de ani după Rimbaud, considerată de presa din Ungaria  ca fiind o dezbatere importantă despre situația poeziei moderne în lume, Doinaș constată necesitatea depășirii „etalonului” Rimbaud, a unei anumite „terori” rimbaldiene (termen reluat de la Ov. Cotruș), pentru că poezia modernă are rădăcini multiple. Orice experiență autentică a unei neîngrădite libertăți ajunge să recunoască rolul și necesitatea construcției și a rigoarei interioare. Despre vizionarismul în poezia modernă, Doinaș anunță o sentință fără ezitare:  „Pentru omul fulgerat de neliniști al secolului nostru, un vizionarism care nu tinde spre filosofie sau utopie rămâne o simplă experiență de cultură, iar verbul care nu-și creează propria sa mitologie – o vocabulă fără ecou. La o sută de ani după Rimbaud, poezia modernă nu știe că – pentru  a trăi – nu poate renunța la nici una din celelalte rădăcini ale sale.”[6]

      Doinaș are curajul să conteste „etalonul Rimbaud” față de o notorietate ca Guillevic, care declară fără drept de apel: „Il me paraît évident que, depuis Rimbaud, n’est vivante, ne compte, n’existe que la poésie qui a subi son influence, qui procède de lui plus ou moins directement, à un degré plus ou moins grand.”[7] Vasko Popa propune cu ironie  și cu umor o comparație cu mărul: „Ti chiedona cosa significhi la tua poesia. Perchè non domandano si melo che significhi il suo frutto – la mela? – Sapesse parlare, il melo, probabilmente, risponderebbe: «Addentate la mela, e vedrete che cosa significa!»”[8] Oare de ce prezența lui Doinaș la acest colocviu din 1970 este trecută sub tăcere din partea presei românești, cu toate că repezentantul Agerpresului se afla la fața locului?  Va fi fost la mijloc atitudinea lui E. Jebeleanu, care, oficial, era conducătorul delegației la colocviu,  dar nu a participat la discuții? Nu pare verosimil. Sau, pur și simplu, reabilitarea lui Doinaș a fost doar parțială, el fiind tot sub supravegherea autorităților? Lexiconul literaturii universale (Világirodalmi Lexikon) din 1972, la care colaborase masiv Aurel Martin, îi prezentase, de exemplu, pe Ilarie Chendi sau pe Geo Dumitrescu. Printre aceștia  Doinaș nu ar fi avut loc? Așa funcționa cenzura fără frontiere. Această omisiune va fi corectată mult mai târziu de către Cornel Regman, în volumul suplimentar, nr. 19, al Lexiconului literaturii universale, din 1996. După câte știu, Doinaș nu menționează episodul de la Budapesta la publicarea acestui eseu în Poezie și modă poetică din 1972.

2. Textul lui Cornel Regman despre Ștefan Aug. Doinaș în Lexiconul literaturii universale de la Budapesta

Iată textul lui Cornel Regman despre Ștefan Aug. Doinaș[9], elaborat în 1995 pentru Világirodalmi lexikon (1996) din Ungaria, într-un stil clar și concis propriu criticului, care cunoaște limitele unui articol de enciclopedie. C. Regman are în enciclopdie în jur de 80 de asemenea articole pe care le-a considerat făcând parte din opera sa de critică literară.

Partea de critică din articol:

„Caracteristic pentru arta poetică a lui Doinaș este faptul că poemele sale pot fi judecate ca monade autonome, în afara contextului poetic general. Factorul structurării poeziilor sale este totdeauna ideea poetică, și nu ansamblul de trăiri care formează o emoție poetică. Cât privește contextul general, poezia aceasta se cere încadrată pentru unele caracteristici ale sale în mișcarea baladiștilor „Cercului literar” din Sibiu, care a reabilitat balada, dându-i un fundament mitic-simbolic și liricizând-o. O cultură poetică rafinată a îmbogățit această structură cu elementele unui neoclasicism de ținută modernă, caracteristic poeziei dintre cele două războaie, în frunte cu Paul Valéry. De aici puritatea și distilarea esențelor, luminozitatea mediteraneană, predilecția pentru mitologie, peisaj, simboluri clasice, îndeosebi eline. Cu aceste constante, poezia lu Doinaș a evoluat ca stil de la faza baladescă spre parabole care comunică neliniști existențiale și conștiința neantului universal, cum sunt Somnambulul, Reportaj din sac, Sentința, de o halucinantă concretețe, din care nu lipsește ironia.

    O etapă nouă începe cu volumul Anotimpul discret și Poeme, anunțând și o ieșire din criză. Poemele acestea sunt în general lungi și aparțin cu toate unei „poezii a concretului”. Aici urâtul este concentrat și variat totodată, predomină universul rustic și amintirea copilăriei, cu simțurile veșnic treze (În pustă, Amiaza rustică, Hierofantica, Poemul nupțial etc). Poezia urâțeniei și a scârbei începe să se orienteze decis, în poemele de la mijlocul anilor 80, spre politic și moral. Ea capătă accente satirice de o duritate de pamflet într-un poem ca Poetul cu pumnul în gură. Greața, dominanta acestor poeme, ridică obiectul dezgustului la rang de răufăcători nu numai ai istoriei, ci furnizați de o putere malefică care urâțește și maculează (Psalmul de greață). Ultima fază a acestei poezii este în același timp – pe urmele deprinderilor dobândite din contactul cu textul goethean – și una gnomică, epigramatică, exercitându-se asupra existențialului (Hora elementelor, Cvadratura cercului, toate din volumul Poeme).

       Opera lirică a lui Doinaș lasă, mai mult decât altele, impresia unui veritabil cosmos. Nu e un produs premeditat, ci o lume care a crescut și s-a format din impulsuri și legi interioare. Poetul are capacitatea rară de a limpezi sensurile și semnificațiile materiei lirice fără să-i răpească emoția, inefabilul. Propensiunea intelectuală e în cazul aceste creații un izvor de lirism.” (Text original, elaborat în limba română în 1995 și tradusă în maghiară.)

3. Prietenia lui Doinaș cu poetul budapestan, Jékely Zoltán, reflectată într-un interviu din 1972, publicat în revista A HÉT din București

În același an 1972, în care Doinaș este exclus din Lexicon, un poet din Budapesta, Jékely Zoltán, fiul poetului Áprily Lajos, amândoi importanți traducători din literatura română în maghiară (Eminescu, Bacovia, Arghezi, Blaga, Macedonski, Pillat, Coșbuc, Șt. O. Iosif ) a dat un interviu săptămânalului bucureștean A HÉT, în limba maghiară, bine cotat, în care îl prezintă pe  Doinaș și opera sa poetică.[10]  După cum afirmă în interviu, Jékely a făcut cunoștință cu Doinaș la București, în iunie 1964, la lucrările sesiunii ştiinţifice organizate de Academia R. P. Române şi Uniunea Scriitorilor, cu prilejul comemorării a 75 de ani de la moartea lui Mihai Eminescu. Delegația din Ungaria se compunea din Gáldi László, autor al monografiei Stilul poetic al lui  Eminescu (1964), poetul Garai Gábor, scriitoarea  Móricz Virág (fiica romancierului Móricz Zsigmond) şi Jékely Zoltán. Acest detaliu pare interesant pentru poziția față de autorități a lui Doinaș, care în 1964 a reprezentat Uniunea Scriitorilor din România la această manifestare internațională.

        Jékely îi face lui Doinaș un portret literar remarcabil. Înainte să-l cunoască personal, citise volumele sale de poezii, iar pe baza modelor și temelor sale literare și filosofice, l-a simțit pe Doinaș ca pe  o rudă apropiată. Această înrudire între scriitori se produce câteodată la nivelul fraternității  – spune Jékely, care este capabilă, dacă e nevoie, pe baza acestei comunități spirituale, să treacă peste anumite obstacole cu caracter istoric sau politic.

       La o serată literară din 1970 din Budapesta, Jékely a stabilit trei etape poetice în evoluția operei poetice a lui Doinaș. Prima e legată de perioada Cercului literar de la Sibiu, când, angoasat, Doinaș se exilează în valorile umane perene și în teme mitologice. Aceștia fiind anii de război…  Peste cea de-a doua etapă „se ivesc văpăile ochilor gri-verzui ai lui Paul Valéry, asemenea unui stele apropiate, având totuși o strălucire de gheață.” Parcă elanul poetic este silit într-o ordine geometrică. Realitatea este regrupată în funcție de categoriile mentale și nu după chemările instinctului sau inspirației. Această autodisciplină a fost mai mult una de atitudine, de ținută, adică de aspirație după ordine și certitudine. Pe Jékely îl interesează cel mai mult perioada a treia a creației lui Doinaș, în care poetul se îndepărtează de temele sale obișnuite, de cele mitice sau literare moștenite, și de creațiile cu ritmul și formele clasice, ușor de recunoscut. În prezent, Doinaș – afirmă Jékely – este preocupat de angoasele și neliniștile omului contemporan, e bântuit de conștiința copleșitoare a păcatului originar și a datoriei omului în acest sfârșit de secol XX. Iată că și aceste creații intră în categoria poeziei filosofice, ca cele din etapele precedente, fără imagini poetice abstracte, ci ca fiind reprezentări reale, palpabile. În această etapă steaua lui Valéry, rece și lipsită de pasiuni, pare a fi umbrită definitiv de cometa incandescentă și cu ardere violetă a americanului Wallace Stevens. Aici se observă că poetul din Budapesta cunoștea eseul prezentat de Doinaș la colocviul internațional de poezie din 1970, în acesta din urmă afirmă: „… marele poet abstract al Americii nu este E.E Cummings, ci Wallace Stevens, la care treptata dizolvare a realului concret se face în numele unei fantezii care manevrează, cu rigoare și cu fervoare, ideea poetică «ficțiune supremă». Într-un anume fel, orice experiență autentică a unei neîngrădite libertăți ajunge să recunoască rolul și necesitatea construcției și a rigoarei interioare.”[11] Geometria structurării e pe cale de a se surpa, parcă poezia este produsul unui extaz. Fără îndoială, aceasta va fi etapa cea mai interesantă din opera sa – afirmă Jékely Zoltán.

        Asemenea lui Doinaș, poetul maghiar accentuează influența lui Tudor Arghezi și Lucian Blaga asupra propriei viziuni poetice: „Cât despre influența lui Arghezi asupra poeticii mele, am tras concluzia că el își construiește tectonic poeziile din ritmuri care se îndreaptă conștient spre final, într-o aglomerare savantă, cu speculații filosofice încărcate de sensuri, exprimate prin neliniștile unui suflet sceptic. Dacă Arghezi a avut vreun impact deosebit asupra poeziei mele, acesta reiese în creația mea dintre anii 1960-1965, mai ales în construcția conștientă, lucidă în elaborarea poeziei. Blaga mai mult enunță, în genere, poeziile sale se nasc din pietatea sufletului credincios și emană această liniște spirituală, îndurare; în schimb, Arghezi caută dureros în fața noastră o împăcare, o isprăvire. Iată de ce Arghezi se dovedește a fi un creator mult mai obsedant și mai fecund ca Blaga.”[12]

4. Interviu în trei: Ștefan Aug. Doinaș și Ion Negoițescu cu Farkas Jenő, în 4 martie 1990 la Budapesta[13]

Călătoria soților Ștefan Aug. Doinaș și Irinel Liciu la Budapesta, între 2-5 martie 1990, a avut drept scop să-l întâlnească pe Ion Negoițescu, care venise de la München la Budapesta în compania lui Theodor Oltean. Doinaș a fost invitat, probabil, de Bodor Pál, o veche cunoștință din București, unul dintre organizatorii dialogului româno-maghiar (din partea maghiară)  cu tema Intelectuali pentru reconcilierea istorică, care a avut loc în zilele de 19 și 20 martie 1990. La acest dialog au participat o delegație numeroasă din România (G. Adameșteanu, I. Alexandru, S. Antohi, P. Câmpeanu, Cs. Gyimesi Éva, M. Dinescu, Demény L., Domokos G., S. Enache, Kányádi S., G. Liiceanu, D. Petrescu, Pálfalvi A., S. Tănase, A. Teodorescu și alții) si una din Ungaria (Bodor P., Cseres T., Csoóri S., Köteles P., Konrád Gy., Tabajdi Cs. și alții). În timpul dezbaterilor, a venit știrea de la Târgu Mureș în legătură cu confruntarea sângeroasă între românii și maghiarii din oraș, astfel dialogul nu și-a atins scopul propus. Numele lui Ștefan Aug. Doinaș nu este amintit în documentele legate de acest eveniment, deci nu făcuse parte din delegație.

       Prin urmare Doinaș a sosit la Budapesta cu două săptămâni înaintea dialogului român-maghiar, fără să participe la vreo convorbire sau conferință. Astfel, am avut timp ca împreună cu Doinaș și cu Negoițescu să vizităm Castelul Buda, poduri, monumente cunoscute. Le-am arătat placa comemorativă a Tipografiei de la Buda, unde au fost publicate 240 de cărți românești, la începutul sec. al XIX-lea. La un moment dat  Doinaș mi-a spus: „Vezi, eu am călătorit în multe locuri, în mai multe continente, dar aici sunt pentru prima dată; iar când văd aceste vestigii ale culturii europene, consider că este o greşeală să nu-i cunoşti bine pe vecini!” La propunerea lui Doinaș am luat o ilustrată și într-o cafenea din castel am scris câteva rânduri familiei Regman, în București: „3 III 1990 Dragii noștri, conduși de fermecătorul Jenő descoperim spendorile Budapestei. Doinaș; Vă sărutăm din însorita cetate dunăreană Nego; Vă trimit și eu gînduri frumoase din partea rudei voastre. Jenő.”

          În ceea ce privește discuțiile pe care le-au avut cei doi cerchiști, se presupune că Negoițescu ar fi fost împotriva implicării directe a lui Doinaș în partidele politice sau în parlament, ceea ce se va întâmpla, cum se știe, încă în timpul vieții lui Negoițescu, în 1992 (Doinaș fiind ales senator al partidului Alianța Civică pe perioada 1992-1996). Referindu-se la situația politică din țară, Cornel Regman afirmă mai târziu că: „Pe aici schimbări mari vor avea loc inclusiv, se pare, în cultură, unde până acum au domnit șacalii proletcultiștilor, gen Ungheanu și alții. Bietul Sorescu, care «a dat în primire» – cum se spunea în armată – era cel mai nevinovat. Doinaș cu al său Manolescu au capotat lamentabil. În schimb, toți cei ce s-au desprins la timp de partidul cu ghinion au binemeritat de la alegeri. (Paleologu și alții).”[14]

          Critica literară a observat, pe bună dreptate, că și în acest interviu există între cerchiști o solidaritate nevăzută, dar tenace, o prietenie intelectuală care îşi refuză sieşi gesturile prea bruşte (de preţuire sau de dezacord) tocmai pentru că acestea au un parfum al definitivului. „Aproape palpitant, în schimb mi se pare ceremonialul. Întregul ceremonial. Fiindcă, petrecut la câteva luni după revoluţie (4 martie 1990), dialogul consemnat de Farkas Jenö surprinde, practic, prima revedere dintre Ştefan Aug. Doinaş şi Ion Negoiţescu în condiţii de libertate…,  nu replicile fac deliciul acestei „mese rotunde”, ci jocurile amicale ale celor doi. Ele sunt accesibile printre rânduri şi nu exclud nici flateria ironică, nici tachieria amicală.”[15] În acest interviu, de altfel în tot volumul Cvadratura Cercului, mi se par importante și în prezent discuțiile în jurul ideii de Mitteleuropa. La întrebarea dacă există o anume dimensiune, o anumită spiritualitate ardelenească în gândirea literară a lui Doinaș”, iată răspunsul: „Odată ce mi-am găsit atât de puține aderențe la specificul românesc, îmi cereți acum să-mi găsesc aderența cu un specific și mai limitat, cel transilvănean. Nu cred că acesta există, decât în măsura în care, venind din Transilvania, păstrez ceva, în structura mea, din ceea ce mi-a dat în primii ani, ani de formare, care sunt fără îndoială importanți în viața unui om, o atmosferă generală a gândirii mele, în ceea ce scriu despre poezie și în felul în care am scris poezia: ceva din cosmopolitismul despre care vorbea Negoițescu și care este un cosmopolitism de Mitteleuropa”.

        Criticul Cornel Ungureanu este de părere că, la prima vedere, Doinaș nu are nicio legătură cu poezia lui Goga, St. O. Iosif, Aron Cotruș, că e departe de literatura viguros afirmativă a rostirii „la persoana întâi”. Nu funcționează în paradigma „subconștientului imperial”. Totuși, tiparele eterne dintr-un areal rural – iată una dintre căile cercetării acestui mare poet, atât de preocupat de emanciparea Mitteleuropei periferiilor. – continuă Cornel Ungureanu. Vitalismul lui Doinaș (ardelenesc, desigur) poate fi confruntat cu unele tonuri funebre ale lui Radu Stanca: „Fiecare cimitir devine un parc. La Sibiu fiecare parc este un cimitir. Astfel călătorul cunoaște viața orașului mai mult prin morții lui. Și într-adevăr parcă, nicăieri solidaritatea dintre moarte și viață nu e mai puternică decât în orașul acesta cu brațe tăiate pe chenarul orizontului și cu inimi sfâșiate sub portaluri. Dumbrava își are cimitirul ei, parcul teatrului pe al său; cimitirele se ivesc în Sibiu odată cu parcurile lui. Morții străjuiesc orașul, pătrund în el, îl poartă.” Nici o definiție a Mitteleuropei nu poate face abstracție de această întâlnire.[16]

        Prefața remarcabilă[17] a volumului Cvadratura Cercului este o artă poetică a Martei Petreu. Dânsa insistă asupra importanței capitale a cercului sibian, care își declară deja din 1943 în faimosul Manifest deschiderea sincronistă și aspirația universalistă spre Europa, formând și în prezent acea „familie spirituală” la care se aderă cu mare bucurie.

        Cât privește transilvanismul mișcării literare cerchiste, Cornel Regman, în interviul din cartea amintită, este de părere că cerchiștii aparțin unui transilvanism estetic în măsură în care  au atins să se elibereze de o realitate tot mai locală, stagnantă: literatura care se practica în imediata noastră apropiere. Un sămănătorism  întârziat, un localism depășit și primitiv, iar în critică, încurajarea călduță a mediocrității patriotarde. „Suntem prima grupare pe poziții consecvent estetice apărută în Transilvania și – pentru epocă respectivă, anii războiului și imediat după – cea mai importantă nu numai numericește.” [18] O altă constantă a convorbirilor din cartea noastră de interviuri Cvadratura Cercului este cea a raporturilor româno-maghiare. Această discuție părea a fi oarecum tensionată, pentru că Doinaș, venind din București, Negoițescu din München, au considerat situația creată la începutul lui martie 1990, în mod diferit. Cele afirmate de Doinaș în 4 martie prevestesc, într-o măsură oarecare, confruntările etnice din  Transilvania. După Doinaş „ungurii trebuie să scape de complexul de superioritate, românii de complexul de inferioritate”, numai în felul acesta „fiecare va putea privi senin în faţă pe celălalt fără a aduce fiecare cu sine încărcătura aceasta emoţională, care nu poate decît să-i înverşuneze pe unii împotriva celorlalţi”. Doinaș, vorbind de telexul faimos („Separaţi-vă”) al lui Mihai Șora, pe atunci ministru al educației, care a dat naștere, după Doinaș, la „o serie de excese ale populaţiei maghiare, care a înţeles să facă separaţia imediat şi peste tot”. Negoițescu cere mai multă toleranță, la fel și Doinaș: „Nici vorbă nu poate fi ca să cultivi o altă întrecere – decît o întrecere fair play, de a ne demonstra virtuţile, din care una trebuie să fie a toleranţei, a generozităţii.” Dar din păcate lucrurile s-au întâmplat altfel.  Gh. Grigurcu în recenzia amintită își exprimă prezumția: „N-a fost oare dezvăluit resortul evenimentelor sângeroase de la Tg. Mureş din 1990, operă a Securităţii, care în egală măsură i-a îndemnat la o luptă fratricidă pe cetăţenii majoritari ca şi pe cei minoritari?”[19]

5. Receptarea în limba maghiară a operei lui Doinaș

Primele traduceri în maghiară ale operei lui Doinaș, atât în Ungaria cât și în România, au apărut începând din 1969, în reviste  semnate  de doi poeți importanți ai epocii: Szilágyi Domokos și Jékely Zoltán. Apoi au urmat Franyó Zoltán, Jánosházy György, Zirkuli Péter, Németi Rudolf, Markó Béla, Tornai József, Gherasim Emil, Lendvay Éva. Singurul volum de versuri în ungurește, Az én birodalmam (Tărâmul meu), i-a fost publicat în 1975, la Editura Kriterion, în traducerea lui  Szilágyi Domokos[20]   În Postfață, poetul-traducător susține că „arta complexă a formei poetice doinașiene e înrudită cu cea a parnasienilor… unii critici și-au exprimat rezerva din cauza abstractizării excesive… Poetul dorește să se exprime cu exactitate artistică.” Volumul de traduceri, la care Szilágyi D. a lucrat ani mulți, conține cincizeci de poeme, mai ales de dimensiuni reduse, din care lipsesc, de pildă, baladele din vol. Omul cu compasul (1966). Acestea vor fi traduse mai târziu de poeții Markó Béla, Veress Zoltán. Volumul acesta a fost recenzat de criticul literar Pomogáts Béla[21] din Budapesta, care pune în evidență „materialitatea abstractă” a poemelor, comparându-l pe  Doinaș, în acest sens, cu poeți însemnați ca Pilinszky János, Nemes Nagy Ágnes, Rába György, Rákos Sándor (din grupul Újhold). Deși din Doinaș s-a tradus cantitativ puțin, traducerile realizate de Szilágyi Domokos, Jékely Zoltán, Lászlóffy Csaba, Markó Béla și Tornai József sunt de excepție. Între 1972 și 1994, poemele lui Doinaș au fost publicate în șapte antologii ungurești. Pe site-uri web apar noi și noi traduceri din Doinaș. De pildă balada Mistrețul cu colți de argint are până acum cinci versiuni în maghiară, cea din 1990 a lui Markó Béla fiind, deocamdată, cea mai reușită.

Farkas Jenő este profesor de limba și literatura română  la Universitatea ELTE din Budapesta. A tradus opere și a scris studii, dintre care merită reținut volumul De la comedie la avangardă, despre relațiile dintre literatura română și cea maghiară. A fost bun prieten al cerchiștilor, realizînd interviuri cu Negoițescu, Doinaș, Regman și Balotă, publicate în volumul Cvadratura Cercului. El este, de asemenea, autorul unor manuale de limba și literatura română, dintre care poate fi accesat pe internet (vezi http:// palamart.hu/wp-content/uploads/ 2018/04/ Roman_Irodalom – 12 vegleges) și studiat manualul despre literatura română postbelică de clasa a XII-a destinat pregătirii elevilor pentru bacalaureat, în care Cercului Literar de la Sibiu îi acordă un loc important, iar poetului și eseistului Ștefan Aug. Doinaș unul de prim-plan (D.C.)

[1] Ștefan Aug. Doinaș, Intelectualul în anchetă, revista Memoria, 1990, nr. 1.

[2] Ștefan Aug. Doinaș, Poezie și modă poetică, Editura Eminescu, București, 1972, pp. 238-243

[3] Gheorghe Grigurcu, Documente ale Cercului literar de la Sibiu, Acolada, 2016, nr. 2.

http://www.editurapleiade.ro/Reviste/2016%20Acolada%20nr.%2002.pdf

[4] Luceafărul,  1970, nr. 24

[5] România literară, 1970, nr. 34

[6] Ștefan Aug. Doinaș, Poezia – la o sută de ani după Rimbaud. In Poezie și modă poetică, Editura Eminescu, 1972, pp. 238-243

[7] Ibidem.

[8] Vasko Popa, Il significato della poesia. In ARION 3 Almanach International de la Poésie /Nemzetközi Költői Almanach. Coord. par Somlyó György, Korvina, Budapest, 1970, p. 39.

[9] Cornel Regman: Doinaș, Ștefan Augustin, in Lexiconul literaturii universale,  Editura Academiei, Budapesta, 1996, volum suplimentar A-Z, nr. 19, pp.  304-305  (Cornel Regman: Doinaș, Ștefan Augustin, Világirodalmi Lexikon, Kiegészítő kötet, A-Z, 19. k. Akadémiai Kiadó, 1996, 304-305)

[10] Jékely Zoltán, Válaszol munkatársunk kérdéseire (Jékely Zoltán, Răspunde la întrebările colaboratorului nostru), A HÉT, nr 8, 3 martie 1972

[11] Ștefan Aug. Doinaș, Poezia – la o sută de ani după Rimbaud, op. cit. p. 242

[12] A Hét, nr. 8, 3 martie 1972

[13] Farkas Jenő, Cvadratura Cercului literar în dialog cu patru cerchiști: Ion Negoițescu, Ștefan Aug. Doinaș, Nicolae Balotă, Cornel Regman. Cu o prefață de Marta Petreu, Editura Muzeului Național al literaturii Române, 2014, București http://palamart.hu/wpcontent/uploads/2018/05/2012_Palamart_Farkas_J_Cvadratura_Cercului_literar_v4_FINAL.pdf

[14] Scrisoarea din 6 ianuarie 1997, In Farkas Jenő, Cvadratura Cercului, p.135.

[15] Cosmin Ciotloș: Un document de atmosferă, România literară, 2015. nr. 44

[16] Cornel Ungureanu  https://www.ideeaeuropeana.ro/carti/literatura/o-suta-si-una-de-poezii-stefan-augustin-doinas/

[17] Marta Petreu, Cerchiștii sau profesorii pe care i-am ratat. In Farkas Jenő, Cvadratura Cercului, Editura MRL, București, 2014, pp.7-12

[18]http://palamart.hu/wpcontent/uploads/2018/05/2012_Palamart_Farkas_J_Cvadratura_Cercului_literar_v4_FINAL.pdf  pag.74.

[19] http://www.editurapleiade.ro/Reviste/2016%20Acolada%20nr.%2002.pdf

[20] Ștefan Augustin Doinaș, Az én birodalmam. (Tărâmul meu) Versek (Poezii), Vál., ford. (Selecția, traducerea) Szilágyi Domokos. Bukarest: Kriterion. 1975

[21] Pomogáts Béla: Költő a tárgyak mögött (Poet în spatele lucrurilor), In Nagyvilág, 1976, nr. 9.