Terry Pratchett, dincolo de parodie

Cu 85 de milioane de cărți vândute și traduceri în 37 de limbi, Terry Pratchett este cel mai bine vândut autor britanic al anilor ’90. Și e un autor eminamente britanic, pentru că reușește să aducă spiritul ironic și zeflemitor, atât de caracteristic literaturii satirice britanice, în universul fantasy. Mai mult, Pratchett face acest lucru în mod exemplar, reușind să scrie o proză ce funcționează sub aspect fantasy, narativ și satiric în egală măsură. Cu preocupări în direcția universului digital, a istoriei naturale sau astronomiei, care transpar și în proza pe care o scrie, Pratchett este, în primul rând, autorul fascinantei serii Discworld (Lumea Disc), ce cuprinde 41 de romane, publicate între 1983 și 2015. Pe lângă acestea, Pratchett a mai scris multe alte volume de proză și non-ficțiune, însă a rămas în arealul fantasy drept autor al acestei serii, care, de altfel, i-a adus și renumele.

Terrence David John Pratchett s-a născut în 28 aprilie 1948. A fost, după cum însuși afirmă „un elev obișnuit”, care a urmat cursurile școlii tehnice fără a dori să-și facă o profesie din asta. În 1968, s-a căsătorit cu Lyn Purves, cu care a avut o fiică, Rhianna, opt ani mai târziu, singurul lor copil. Prima sa operă literară a fost o proză scurtă fantasy, intitulată The Hades Business, tipărită pentru prima dată într-o revistă școlară, atunci când autorul avea treisprezece ani. Primul roman al lui Pratchett a fost The Carpet People (1971), o re-imaginare a epicului din Stăpânul Inelelor. Acest prim roman are câteva trăsături comune cu romanele de mai târziu din seria Lumii Disc. Apare ideea de lume plată, iar stilul narativ este dominat de un simț al umorului care este atât lejer, cât și profund, în același timp. Culoarea magiei este primul roman din seria Lumii Disc, publicat în 1983.

Ca scriitor, Pratchett a colaborat cu alți autori, în special cu Neil Gaiman pentru volumul extrem de apreciat, Semne bune. Colaborarea cu Gaiman a marcat și o transformare a stilului narativ al lui Prachett, ce a devenit, ulterior, mai sumbru. Dovadă stă amenințarea elfilor malefici, multidimensionali din Lords and Ladies (Seniori și doamne).

 Autorul a fost un adevărat om al Renașterii, prin preocupările diverse, manifestate încă de la o vârstă fragedă, preocupări evidente în toate volumele sale. Pasionat de calculatoare, astronom amator, pasionat de radio, Pratchett dovedește, în toate cărțile sale, o profundă înțelegere a fenomenelor și disciplinelor științifice. În 1998, a primit titlul de Ofițer al Ordinului Imperiului Britanic și, mai târziu, în 2009 , titlul de cavaler, pentru serviciile sale în literatură. A fost distins cu zece doctorate onorifice din parte unor universități din Marea Britanie, Irlanda și Australia și, de asemenea, a câștigat numeroase premii pentru literatură, printre care Hugo și Locus, specializate pe literatura fantasy.

Pe lângă cele 41 de romane, Lumea Disc cuprinde o colecție de povestiri, mai multe hărți ale unor localități diferite de pe Disc, o tetralogie pe tema științei Lumii Discului și alte tipuri de cărți, de exemplu o carte de bucate scrisă ca o colecție de rețete de către personajele din Lumea Discului. Romanele din serie pot fi clasificate în funcție de unul dintre cele șapte personaje centrale: Rincewind (Vânturache), un student-vrăjitor eșuat al Universității Nevăzute din Ankh-Morpork, Moartea, așa cum o personifică Lumea Discului, civilizațiile antice ale discului, Vrăjitoarele din Lancre, Tiffany Aching, o tânără vrăjitoare aflată sub tutela bunicii Weatherwax (Buna Batevreme), una dintre vrăjitoarele Lancre, diverși susținători ai unei revoluții industriale și Garda Orașului Ankh-Morpork. Decorul Lumii Disc a fost adaptat în mai multe filme, jocuri pentru computer, precum și jocuri de societate sau jocuri RPG. La moartea lui Pratchett, în 2015, el a luat decizia, alături de fiica sa, ca seria să nu fie continuată (așa cum s-a întâmplat cu multe serii fantasy, ce au fost continuate după decesul primului autor), ultimul roman din Lumea Disc fiind Shepherd’s Crown.

Acțiunea seriei de romane se petrece într-o lume fantastică similară cu modul în care a fost imaginată lumea noastră în cele mai vechi timpuri: un disc plat, așezat deasupra a patru elefanți uriași care stau pe cochilia unei broaște țestoase uriașe pe nume A’Tuin. Pratchett s-a inspirat, de asemenea, din operele unor autori clasici de literatură, cum ar fi William Shakespeare. Astfel, intriga volumului Wyrd Sisters (Stranii surate) preia elemente din intriga tragediei Macbeth. Alte surse de inspirație le reprezintă volumele lui  J.R.R. Tolkien (de exemplu, portretizarea piticilor ca mineri obsedați de aur și bijuterii) sau H.P. Lovecraft (prezența entităților eldritch, ce au o putere inimaginabilă). La baza narațiunii din Lumea Disc se găsesc și elemente de folclor, mitologie sau basm din întreaga lume, redate prin existența a nenumărate rase mitice. Există și figuri istorice ce influențează personajele din Lumea Disc, ca, de exemplu, Samuel Vines, inspirat de soarta lui Oliver Cromwell.

În Lumea Disc există magie, personaje care aparțin altei rase decât ceva umană și zei mereu prezenți, care stau pe cel mai înalt munte, manipulând soarta oamenilor. Pratchett creează o lume în care supranaturalul funcționează după anumite reguli. De exemplu, magia nu poate rezolva toate problemele și, de fapt, sunt preferate, de obicei, alte metode de soluționare. La fel, lumea materială din Lumea Disc poate exista doar în măsura în care este contrabalansată de continente alcătuite din aur, care să asigure echilibrul fizic al lumii plate. Tot așa, pentru a întreține ciclicitatea zi/noapte și a oferi o sursă de căldură, există un soare miniatural, ce se învârte în jurul lumii.

Totuși, cea mai importantă forță a Lumii Disc este narațiunea. Prin intermediul ei, autorul subminează orizontul de așteptare al cititorului sau al personajelor, cu scopul de a asigura coerența poveștii de ansamblu sau coordonata comică a scenei. Un exemplu în acest sens este momentul în care un copil este găsit singur într-o pădure, cu un semn de naștere în formă de coroană, ținând în brațe o sabie legendară. Orizontul de așteptare, creat de legenda lui Arthur, presupune revenirea copilului în ținuturile părinților săi și împlinirea unui presupus destin de conducător. În volumul Guards! Guards! (Gărzi! Gărzi!) copilul îndeplinește orizontul de așteptare până la un punct, dar nu apare nicăieri ideea revendicării tronului. Tehnica este reprezentativă pentru scriitura lui Pratchett, ce își face un scop în sine din subminarea celor mai neașteptate aspecte ale orizontului de așteptare. Parodia devine, deci, forma de manifestare predilectă a narațiunii din romanele Lumii Disc, înscriindu-se, astfel, într-o îndelungă tradiție satirică a literaturii britanice.

Elemente definitorii ale universului Lumii Disc

Vânturache

Unul dintre  principalele fire narative din Lumea Disc îl examinează pe Vânturache, un vrăjitor a cărui rătăcire lipsită de logică duce la tendința sa de a înfrunta provocări ciudate. Primul protagonist adevărat al seriei, Vânturache este o figură de tip antierou, nedorind faimă sau avere, dar, cu toate acestea, ajungând în situații în care e nevoit să facă fapte eroice sau să treacă prin mari pericole. Într-o astfel de poveste, The Last Hero (Ultimul erou), Vânturache face de o petiție pentru ca el să se alăture unei expediții menite să exploreze ceea ce se află în afara marginii Lumii Disc. Dându-și seama că soarta lui este să pornească în călătorie, indiferent dacă petiția e aprobată sau nu, Vânturache reflectă asupra ironiei destinului. El salvează lumea de mai multe ori, ajutând chiar și la crearea unei vieți organice pe o altă planetă pustie, numită Roundworld (Lumea rotuundă).

Garda Orașului

Garda Orașului Ankh-Morpork este elementul principal în opt volume ale seriei, începând cu Gărzi! Gărzi!. Treptat, asistăm la dezvoltarea Gărzii orașului, pornind de la un grup de trei personaje, conduse de un căpitan dezamăgit de viață, ce adesea își îneacă amarul în alcool, Samuel Vimes. Garda va deveni, apoi, o respectabilă forță polițienească, a cărei autoritate este recunoscută chiar și dincolo de granițele jurisdicției sale.

Odată cu prestigiul Gărzii, se îmbunătățește și statutul comandantului său. Samuel Vimes își începe destinul de personaj în ipostaza unui copil sărac crescut în zona Shadows (Umbre), cea mai rea parte a orașului, pentru ca, în cele din urmă, să devină comandantul lord al întregii Gărzi, Duce de Ankh, și al doilea cel mai om puternic din oraș, depășit doar de stăpânul patrician Vetinari, dictatorul orașului-stat. Componența Gărzii crește și ea, celor patru personaje originale alăturându-li-se mai multe personaje, aparținând unor rase diferite, cum ar fi Angua von Überwald, un vârcolac cu probleme de imagine corporală, Cheri Littlebottom, primul pitic de gen feminin și expertul criminalist, Detritus. Alături  de ei mai apar un sergent de instrucție a trolilor, Reginald Shoe, un zombie activist avid pentru drepturile sociale ale strigoilor și mulți alții. Personajele originale ale Gărzii sunt la fel de pestrițe, de la Samuel Vimes, la Fred Colon, un laș (care, în ciuda impresiei inițiale, e foarte inteligent), Nobby Nobbs, un hoț meschin cu strămoși goblini și Carrot Ironfoundersson, un  pitic înalt de doi metri, moștenitor legitim al tronului orașului.

Moartea

Un alt fir narativ se referă la Moarte, personificată ca un schelet înalt, ce poartă o haină neagră. Personajul parodiază reprezentările stereotipe ale Morții în literatură. Moartea călărește un cal pe nume Binky, se exprimă în maniera proprie și vorbește direct în mintea personajelor, fără a vocaliza. Moartea este prezentată ca fiind extrem de interesată de oameni și de poveștile pe care ei le trăiesc. La un moment dat, Moartea construiește o casă și încearcă să modeleze o mică lume umană pentru sine însuși, luând, pentru scurt timp, locul unui om. Moartea, în mod ciudat, are, de asemenea, o serie de prieteni și familie, inclusiv o nepoată pe nume Susan, un majordom, o moarte mai mică, care se ocupă doar de sufletele rozătoarelor și un corb vorbitor (cu referire la poemul lui Edgar Allen Poe). Are, de asemenea, o afinitate pentru pisici.

Vrăjitoarele

Un alt fir narativ central este cel al vrăjitoarelor, pe care Pratchett le descrie nu ca fiind misterioase sau oculte, ci mai degrabă ca farmaciste, judecători și oracole. Pratchett se opune reprezentărilor stereotipe ale vrăjitoarelor și le satirizează prin isprăvile personajelor sale, ce contrastează în mod evident cu imaginea tipică a vrăjitoarei. În romanele lui Pratchett, ele renunță la folosirea puterilor lor magice, preferând, în schimb, să folosească psihologia pentru a influența gândurile și deciziile altora. Principala vrăjitoare din lumea discului, Buna Batevreme, e dezagreabilă și de modă veche, dar este cea mai competentă, responsabilă și protectoare dintre vrăjitoare. Nanny Ogg, o altă vrăjitoare, își petrece timpul fumând, bând și cântând răgușit. Aceste două educă o serie de alte vrăjitoare și, astfel, devin modele pentru generațiile viitoare.

Dincolo de parodie – postmodernismul

Element esențial al esteticii postmoderne, parodia este doar una dintre componentele viziunii lui Pratchett, care contribuie la plasarea Lumii Disc sub zodia gândirii postmoderne. Intertextualitatea este și ea pe larg prezentă în multe dintre romane și funcționează în completarea parodiei. Multe dintre personajele și situațiile din romanele Lumii Disc rezonează direct cu omologi din piese de teatru, filme sau romane consacrate. Intrigile din Stranii surate și Seniori și doamne, de exemplu, se aseamănă foarte mult cu cele ale pieselor lui William Shakespeare. Relația dintre Seniori și doamne și Visul unei nopți de vară este clar semnalată cititorului, prin notița de pe coperta a patra a cărții, ce afirmă „Este noaptea de vară. Nu ai timp să visezi…”. La fel, ultimele cuvinte ale textului subliniază legătura: Hwel scrie o piesă despre evenimentele romanului, pe care o numește „Îmblânzirea Volei, pentru că nimeni nu ar fi interesat de o piesă numită Lucruri care s-au întâmplat într-o noapte de vară”. Cu toate acestea, pentru a înțelege referințele mai subtile de pe parcursul cărții lui Pratchett, e necesară o cunoaștere mai profundă a piesei lui Shakespeare. De exemplu, replica regelui elfilor din deznodământ, adresată reginei, e redată de către vrăjitoarea Magrat drept „Ceva despre întâlnirea prin lumina lunii”. Aluzia poate fi înțeleasă doar dacă există o cunoaștere prealabilă a primei replici a Oberon către Titania în Visul unei nopți de vară: „Titanie trufașă, nu mă bucur/ Că te-întâlnesc sub strălucirea lunii.”

Atât în Seniori și doamne, cât și în Stranii surate, o cunoaștere a textelor lui Shakespeare sporește foarte mult înțelegerea și, automat, aprecierea textelor lui Pratchett, iar acest lucru este valabil în întreaga serie a Lumii Disc. Intertextul se manifestă în multe forme și amplifică sensurile romanelor lui Pratchett la nesfârșit. Unul dintre efectele majore ale acestui fapt este parodia, care este strâns legată de intertextualitate, dar ajută și la situarea lumii romanelor lui Pratchett în literatură: ca romane fantasy, ele se află în afara tradiției realiste, iar prin adaptarea situațiilor din literatură și din viața reală se distanțează și își apropie simultan sursele. Făcând referire la texte și concepte familiare, ele îi ajută concomitent pe cititor să depășească sentimentele de alienare față de această lume nouă conturată în romane, dar și pe autor, care creează puncte de referință, ce servesc în descrierea unor locuri și personaje ieșite din comun.

Terry Pratchett își scrie romanele Lumii Disc în textul infinit, așa cum este perceput acesta de către postmoderni, în care textele din diferite perioade comunică între ele și se hrănesc unul din celălalt.  Între același timp, în Lumea Discului, autorul însuși devine un concept înșelător, care se joacă atât cu biografiile și destinele personajelor, cât și cu propriile ipostaze. Un semn distinctiv al scrierii lui Pratchett este modul în care preia noțiuni teoretice și le interpretează literal. Astfel, viața în Lumea Discului este inevitabil textuală, existând strict prin și pentru text. Ceea ce face, însă, atât de populare romanele lui Pratchett este faptul că, dincolo de toate aceste subtilități narativo-filosofice, textul e îndeajuns de versatil încât să aibă sens și să trezească interesul unui cititor nespecializat în literatură. Umorul și sarcasmul, jocul gratuit cu clișeele, personajele amuzante, puse în situații neașteptate și hilare transformă Lumea Disc într-o experiență de lectură dedicată în egală măsură cititorilor specialiști și nespecialiști, ce se pot bucura în mod egal de nelimitata fantezie a autorului.