Trădare. A privi înapoi fără mânie

Compania „Liviu Rebreanu“ a Teatrului Național Târgu-Mureș, s-a aflat pe lista invitaților FITS 2022, unde a prezentat premiera spectacolului Trădare, în regia lui Bobi Pricop. Scrisă de dramaturgul englez Harold Pinter, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură, piesa de teatru omonimă reconstituie istoria unui triunghi conjugal: Emma (Elena Purea)– Robert (Richard Balint) – Jerry (Theo Marton). Multă vreme Emma și Robert se prezintă în ochii lumii ca un cuplu solid, cu educație și un nivel de trai ridicat. Emma deține o galerie de artă, Robert — o editură, iar prietenul cel mai bun al acestuia, Jerry, este impresar artistic. Deși el însuși are o familie, Jerry se simte iremediabil atras de soția prietenului său, pe care o seduce, începând o relație extraconjugală, ce va dura șapte ani. Deja din al cincelea an, Robert află despre trădarea celor doi oameni dragi din viața sa, dar nu are puterea să îl confrunte pe Jerry. Din contră, se comportă ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat. Răzbunarea sa însă constă în a-și înșela la rândul său soția, aventură de care aceasta nu află decât în pragul divorțului.

Faptele sunt prezentate în ordine cronologică inversă. Începutul piesei marchează de fapt sfârșitul căsniciei Emmei cu Robert iar sfârșitul piesei vorbește despre începutul relației ilicite dintre ea și Jerry. Împreună cu scenografa Oana Micu, Bobi Pricop gândește un decor multifuncțional, care poate să trimită cu gândul la o vitrină sau la o dioramă. În interiorul pereților de sticlă se consumă istoria celor trei personaje principale, construite ca niște păpuși, ce se mișcă și vorbesc sacadat, au gesturi exagerate, nefirești. Actorii poartă măști și peruci și fac playback, glasurile lor fiind înregistrate. Falsitatea și infidelitatea merg mână în mână. Scena rotativă permite o anumită fluiditate în timp și spațiu, o derulare cinematografică a faptelor. Succesiunea temporală este marcată cu ajutorul a două ecrane suspendate, pe care este menționat anul aferent fiecărei secvențe. Acțiunea începe în 1977 cu reîntâlnirea dintre Emma și Jerry, în calitate de prieteni și foști amanți și se termină în 1968, odată cu petrecerea la care Jerry intră în camera Emmei și îi mărturisește că o iubește încă din ziua nunții ei cu Robert.

Geometria rece, austeră, a stâlpilor și pereților este „îndulcităˮ de plantele și mușchii ce acoperă cam o treime din spațiu. În ton cu decorul, interacțiunea protagoniștilor denotă o anume distanță, datorată în mare parte convenției teatrului de păpuși. Gesturile sunt puțin forțate, apropierea fizică este limitată, replicile sunt în general scurte, emoțiile —reținute, lipsește căldura umană. Pare că experiențele de viață, dragostea și pasiunea, sunt puse sub lupă, supuse unui rechizitoriu, disecate la rece.

Toată această călătorie în trecut este începută de Emma (Elena Purea), o femeie senzuală, de 38 de ani, care își invită fostul amant la o întâlnire amicală, plecând de la principiul că „e plăcut uneori să privești înapoiˮ. Vorbesc despre propriile familii, despre copii, despre job. Emma îl informează că va divorța. Jerry auzise zvonuri că ea ar avea un nou amant. Nimeni altul decât clientul său, Casey, pentru care Jerry făcuse lobby pentru a fi publicat de editura lui Robert. Emma nu neagă. Jerry pretinde că nu e gelos, doar iritat că legătura lor ilicită nu a făcut atâta vâlvă ca cea dintre Emma și Casey. Pe de altă parte nu se simte deloc confortabil cu gândul că fosta sa amantă i-a mărturisit soțului ei despre trădarea lor și cu atât mai mult este intrigat că Robert nu i-a reproșat niciodată nimic.

Fiecare dintre protagoniști duce o viață dublă și le înșală încrederea celor apropiați. Emma își înșală soțul dar și pe Jerry, fiindcă nu-i spune că Robert are cunoștință de relația lor paralelă. Robert își înșală soția și îi ascunde prietenului său, Jerry, că știe că e încornorat chiar de el. Jerry de asemenea își înșală soția și seduce nevasta bunului său prieten, Robert.

Acest șir nesfârșit de trădări nu stârnesc însă drame, nu par a provoca o suferință ieșită din comun, fiindcă principiile morale ale celor implicați sunt foarte laxe, ei înțelegând că nu pot pretinde fidelitate atâta timp cât nu o pot oferi. Dar cea mai mare trădare este față de ei înșiși, fiindcă în acest joc carnavalesc de măști, fiecare se pierde pe sine, își pierde identitatea, nu mai poate fi sigur dacă nu cumva în spatele măștii este o altă mască. Tocmai de aceea, trăsăturile lor de personalitate sunt vag conturate. Personajele sunt plate. Puține lucruri sunt dezvăluite despre trăirile lor profunde, despre visele, speranțele, dezamăgirile lor. Cu toții trăiesc o existență comodă și superficială, presărată cu petreceri, plimbări la Veneția și Torcello, după-amiezi relaxante, meciuri de squash, prânzuri între „prieteniˮ, aventuri extraconjugale.

Trecutul e privit cu calm și detașare, fără regrete, fără reproșuri, fără frustrare sau suferință, detaliile estompându-se uneori. Așa cum din punct de vedere vizual pentru public protagoniștii sunt niște exponate într-o vitrină, destinate unui experiment sau unui studiu de caz, tot astfel rememorarea experiențelor lor trecute este pentru ei înșiși o formă de a privi cu o calmă detașare, cu plăcere și chiar ușoară nostalgie spre momentele frumoase din trecut, strânse într-un fel de arhivă personală, fără de care prezentul nu ar mai fi același.

Regia artistică și traducerea: Bobi Pricop
Scenografia: Oana Micu
Coregrafia: Eduard Gabia
Regia tehnică: Teodora Crăciun
Sufleor: Laura Moldovan
Distribuţia: Elena Purea – Emma; Richard Balint – Robert; Theo Marton – Jerry; Mihai Crăciun – chelnerul