Un basm contemporan
Stephen King, cunoscut îndeosebi pentru romanele sale aparținând genului horror, nu este străin de genul fantasy întunecat sau de romane cu protagoniști tineri, necunoscuți, care ajung să călătorească în alte lumi. În „Pistolarul”, primul volum din seria epică „Turnul întunecat”, King l-a adus în scenă pe Jake Chambers, în vârstă de 11 ani, care ajunge în lumea lui Roland din Gilead după ce a murit în lumea noastră. În „Talismanul”, volum scris împreună cu Peter Straub, Jack Sawyer, în vârstă de 12 ani, călătorește între America și teritoriile fantastice în încercarea de a salva viața mamei sale. Douăzeci de ani mai târziu, King și Straub l-au trimis pe Jack într-o altă aventură în „Casa întunericului”, de data aceasta legând povestea sa de cărțile seriei Turnul întunecat și de multiversul mai mare al lui King. Există multe tipuri diferite de romane scrise de King, aparținând mai multor genuri, de la romanele de groază clasice ca „Orașul bântuIT”, „Salem’s Lot” sau „Strălucirea”, la distopiile din „Fugarul” și „Marșul cel lung”, poveștile polițiste ale domnului Mercedes și sau thrillerul psihologic „Misery”. Pentru cititorii genului fantasy, autorul se remarcă, însă, prin seria „Turnul întunecat”. Elementele de fantasy întunecat rezonează foarte bine și cu realismul magic prezent într-unul dintre romanele-cult ale lui King, „Culoarul morții”. Aici, însă, autorul duce epicul în direcția horrror, păstrând elementul magic drept simplă divagație ludică.
La fel ca mulți oameni în timpul pandemiei, King a căutat modalități de a-și ocupa timpul. El s-a întrebat: „Ce ai putea scrie care să te facă fericit?” Romanul intitulat „Un basm” este răspunsul. Divagând de la scriitura ce l-a consacrat (autor de horror extrem de prolific), King se dovedește (chiar dacă nu era necesar, deoarece toate romanele lui sunt exerciții de exemplaritate narativă și de construcție de tensiune epică) un maestru al povestirii. „Un basm” este o opțiune bună pentru acei cititori ce vor să guste farmecul scriiturii lui King, dar fără toate elementele specifice genului horror. King a scris „Un basm” în plină pandemie după ce, scrie el, a văzut o imagine mentală a „unui vast oraș pustiu – pustiu, dar viu… străzile goale, clădirile bântuite, un cap de gargui răsturnat în stradă … un palat imens, întins, cu turnuri de sticlă atât de înalte încât vârfurile lor străpungeau norii”. Aceste imagini, spune el, „au lansat povestea pe care am vrut să o spun”, dar durează mult până când romanul chiar ajunge acolo. Basmul începe în lumea noastră, cu Charlie ce se întristează din cauza morții mamei sale, are grijă de tatăl său alcoolic, are o serie de probleme de comportament, pentru ca apoi să își revină, să își sprijine tatăl și să devină un elev cu talent la sport. E o poveste de maturizare, dar care oferă, în plus, promisiunea unui element magic, datorită „ciudatului sunet” ce vine din magazia domnului Bowditch și a misterioasei sale grămezi de aur.
Personajele
Pe urmele lui Jake și Jack, protagoniști ai altor romane fantasy aparținându-i lui Stephen King, vine Charlie Reade, eroul de 17 ani din romanul „Un basm”. Un atlet talentat, Charlie salvează viața lui Howard Bowditch, un bărbat excentric, care trăiește singur cu ciobănescul său german, Radar. Charlie intră în viața lui Bowditch ca asistent medical și ajutor și descoperă încet că vecinul său este dependent nu doar de singurătate și secrete (și, în cele din urmă, de pastile de durere), ci și de comorile unui loc numit Empis, un regat pe care îl vizitează coborând „185 de trepte de piatră de diferite înălțimi”, aflat sub magazia încuiată din curtea lui Bowditch.
Este nevoie de multe pagini și prefigurări pentru ca Charlie să poată intra în această magazie, dar el ajunge în cele din urmă în Empis, alături de Radar și având asupra sa revolverul lui Bowditch, pe care acesta i-l lăsase moștenire, alături de celelalte posesiuni ale sale. Acolo, Charlie găsește un regat aflat în criză, a cărui familie regală fusese răsturnată cu mult timp în urmă de către un uzurpator ce se autointitulează Ucigașul-de-monarhi, care a provocat populației o boală misterioasă, ce cauza desfigurarea, numită „griul”. Cea mai notabilă dintre cei afectați de boală, pe care Charlie îi întâlnește în căutarea sa, este Leah, o prințesă detronată. Aspectul său fizic este marcat de lipsa gurii, devenită „o linie albă înnodată”, care se termină cu „o pată roșie de mărimea unui ban, care arăta ca un mic trandafir nedeschis”. (Modul în care Leah ingerează o băutură oferită este una dintre cele mai puternice imagini ale romanului, o lovitură în stil clasic horror, specific lui King.)
Atunci când Charlie ajunge, în cele din urmă, în cealaltă lume, el o găsește populată de bărbați și femei ale căror fețe sunt gri și desfigurate, trăsăturile lor aproape fiind estompate cu totul. Există cai ce vorbesc și greieri inteligenți, dar există ceva rău în centrul acestei lumi, iar Charlie trebuie să se confrunte cu răul, dacă vrea să se întoarcă la tatăl său. „Am vrut să fiu prințul acestui basm întunecat? Nu. Ceea ce am vrut a fost să-mi iau câinele și să plec acasă.”
Charlie este un personaj bine conturat, a cărui psihologie se dezvăluie lent, urmărind, cumva, ritmul maturizării sale. Mama sa a murit într-un accident teribil când era tânăr, iar tatăl său a început să bea, dar, în ciuda acestor evenimente, Charlie a devenit un tânăr bun, puternic și inteligent. Charlie e genul de tânăr care ajută străinii aflați în nevoie, cum ar fi mizantropul domn Bowditch, care are un câine la fel de în vârstă și o proprietate care se prăbușește. Casa, fiindcă acesta este un roman al lui Stephen King, se află deasupra unui tunel care duce la o lume misterioasă, ce are nevoie de salvare din fața unui rău îngrozitor. Charlie trăiește o existență destul de tipică pentru un tânăr de 17 ani: școală, sport, prietena ocazională. Tatăl său este un părinte ce îl încurajează și îl iubește pe Charlie, dar acesta se teme permanent că bărbatul va reîncepe să bea, deoarece e convins că singurul motiv pentru care acesta a reușit să se oprească a fost pentru că Charlie i-a cerut lui Dumnezeu să facă acest lucru. „Dacă faci asta pentru mine, oricine ai fi, voi face ceva pentru tine…. Jur”, s-a rugat el. La scurt timp după aceea, tatăl său a renunțat la alcool, lăsându-l pe Charlie să se simtă îndatorat divinității. Din acest motiv, Charlie simte o reală nevoie de a face fapte bune. Oportunitatea de a face o faptă bună apare atunci când Charlie aleargă în ajutorul vecinului său înfricoșător, Howard Bowditch, după ce ciobănescul german al lui Howard, Radar, urlă după ajutor. Charlie, domnul Bowditch și Radar dezvoltă o adevărată prietenie, iar Howard îi plătește lui Charlie 500 de dolari pe săptămână pentru a avea grijă de el și de câine. De unde vin banii este un mister și, chiar dacă nu se aștepta să fie plătit, Charlie este determinat de morocănosul Howard să ia banii.
Epic
„Un basm” al lui Stephen King este un roman epic cu un erou cu părul auriu și cățelul său iubit, ce relatează aventura prin care acest erou salvează un popor blestemat de un ticălos și mai blestemat. Într-un regal epic și de construcție de personaj, cartea oferă o călătorie printr-o lume fermecată. Charlie Reade, personajul principal, avertizează cititorul de la bun început „Sunt sigur că pot spune această poveste. De asemenea, sunt sigur că nimeni nu va crede.”
În casa lui Howard (poreclită „Psycho House” de către localnici), Charlie găsește o locuință ordonată, cu o mulțime de lucruri vechi. Dar există și un seif secret, iar din magazia încuiată se aud uneori zgomote ciudate. Banii lui Bowditch vin dintr-o misterioasă găleată plină cu pelete de aur, iar bătrânul are o armă. Apoi, Charlie întâlnește niște personaje dubioase. Pe măsură ce romanul se desfășoară, Charlie află care este sursa averii lui Howard și devine responsabilitatea lui să protejeze ceea ce se află dincolo de magazia încuiată. Implicațiile sunt mai profunde decât ceea ce descoperă Charlie în magazie și ar putea avea efecte de anvergură asupra lumii.
Aducerea straniului în zi cu zi este o caracteristică a romanelor lui Stephen King. Dar aici, prezența straniului nu va duce la o desfășurare epică de natură horror, ca de obicei, ci fantasy. Cu excepția sunetelor ciudate ce vin din magazia domnului Bowditch, prima parte a romanului este dedicată relației lui Charlie cu tatăl său și prieteniei sale cu morocănosul vecin. Această prietenie neașteptată este facilitată de afecțiunea pe care o au amândoi pentru cățelușa ciobănesc german a domnului Bowditch, bătrânica Radar. Deși pare un început narativ lent pentru un roman fantasy, scopul introducerii ample este remarcabila conturare a psihologiei personajului. Charlie este un copil bun, dar este mult prea conștient de capacitatea lui de a se comporta altfel. El renunță la echipa de baseball a școlii pentru a avea grijă de domnul Bowditch odată ce bătrânul iese din spital, dar o motivație deloc neglijabilă pentru acest lucru este dorința sa de a petrece mai mult timp cu Radar, care se apropie de sfârșitul vieții ei.
Când Charlie descoperă că domnul Bowditch a ascuns un portal către o altă lume în magazia sa de lemne, direcția epică ia o turnură cu totul nouă. Și aici, Radar rămâne un catalist al intențiilor personajului, fiindcă Charlie se decide să pătrundă cu adevărat în Empis pentru a încerca să o salveze. Regatul Empis, aflat la celălalt capăt al unui tunel lung plin cu lilieci și gândaci supradimensionați, este un tărâm cu căsuțe de cizmari, fete ce păzesc gâștele și lupi mari și răi, pe care nu vrei să-i întâlnești noaptea. Este un loc de basm, dar unul înrădăcinat în variantele mai vechi, mai întunecate și mai violente ale poveștilor, așa ca basmele originale ale fraților Grimm (nu ecranizările Disney ale acelorași povești). Charlie găsește multe oportunități de a reflecta asupra modului în care ceea ce trăiește el în Empis contravine versiunilor Disney, chiar și atunci când părul său șaten devine blond, ochii lui căprui devin albaștri, iar localnicii încep să vorbească despre el ca despre prințul destinat să-i salveze de la un blestem teribil. Aventura sa îl va duce într-un oraș bântuit, iar el va întâlni frumoasă prințesă exilată, giganți care mănâncă oameni, va fi întemnițat într-o temniță controlată de soldați zombi și va întâlni ființă hidoasă dintr-o altă dimensiune, ce are intenția de a supune nu numai Empis, ci și lumea lui Charlie.
Iubirea lui Charlie pentru Radar este copilărească și simplă, dar Charlie este dispus să-și riște viața pentru a o salva pe cățelușă. Orice iubitor de câini poate înțelege devotamentul lui Charlie față de o creatură care îl adoră. Acea iubire este cea care îl atrage în Empis, dar dragostea lui Charlie pentru tatăl său, bogată și complexă, este cea care îl aduce înapoi. Atașamentul pe care Charlie îl simte față de tatăl său este parțial legătura elementară dintre părinte și copil și parțial răsplata câștigată cu greu pentru ceea ce au trăit împreună și pentru ceea ce au făcut unul pentru celălalt. Nici băiatul, nici bărbatul nu au nicio ezitare să-și exprime sentimentele, deoarece amândoi știu prea bine că dintr-o dată cei pe care îi iubim pot să dispară din viața noastră.. Primele pagini pe care King le petrece în portretizarea relației lor reverberează pe tot parcursul romanului, aprofundând-o.
„Un basm” un roman-multivers ce presupune o traversare, dar și un permanent dans intertextual, cu o mulțime de surprize dedicate cititorilor fideli ai lui King. Din fericire, este, de asemenea, o aventură palpitantă, ce te determină să continui să citești, bazată pe întâlniri între personaje memorabile și ciudate și o acțiune bine redată. Cele mai bune (și mai lungi) dintre elementele romanului prezintă participarea forțată a lui Charlie la un concurs de gladiatori, organizat pentru a-l distra pe Ucigașul-de-monarhi și curtea sa. Atunci când participă la lupte, miza este ucide sau să fie ucis și, pentru a supraviețui, este nevoie de toată inteligența lui Charlie, carismă și atletism, precum și o fărâmă riscantă din temperamentul său repezit și talentul său pentru violență. „Există o fântână întunecată în toată lumea, cred”, își dă seama Charlie, „și nu se usucă niciodată. Dar tu bei din ea în primejdia ta. Pentru că apa este otravă”. La doar 17 ani, Charlie a văzut efectele persistente ale acestor fântâni întunecate asupra tatălui său, un alcoolic în recuperare, asupra domnului Bowditch, ce alegea să trăiască izolat și chiar asupra Ucigașului-de-monarhi, sursa tuturor problemelor din Empis. Până la sfârșitul romanului, Charlie va trebui să învețe să trăiască cu ceea ce a văzut în propria sa fântână întunecată. În definitiv, bunătatea nu este ceva ce ești, chiar dacă ești prințul ales care a venit să salveze un regat, ci este ceva ce faci, iar Charlie Reade încearcă întotdeauna să facă ceea ce știe că e mai bine.
În ciuda repetatelor răsturnări de situație, cea mai mare surpriză pe care „Un basm” o are de oferit cititorilor obișnuiți cu stilul romanelor lui King este promisiunea cărții de a avea un final fericit. La un moment dat, Charlie avertizează că acestea necesită „ceva improbabil”, trucuri narative făcute „pe gustul cititorilor care doreau un final fericit, chiar dacă naratorul a trebuit să scoată unul din pălărie”. Deși mizează, în repetate rânduri, pe fibra violentă a basmelor clasice și se îndepărtează cât poate de mult de versiunile edulcorate oferite de lumea modernă, până la urmă, sub aspect epic, finalul romanului este unul fericit, în spiritul basmelor din care au luat naștere poveștile fantasy.
Inspirație
„Un basm” se revendică de la o serie de titluri reprezentative pentru tot ceea ce înseamnă lumea literaturii fantasy și a basmelor. De fapt, miza reală, ultra-specializată a romanului e un imens joc metatextual, în care personajul-narator încearcă, în descendența autorului, să găsească cât de multe fire de legătură cu tot ceea ce s-a scris (sau filmat) înainte în direcția fantasy/basm. King se joacă cu tropii genului, dar nu face asta în manieră postmodernă, cu o atitudine de cvasi-superioritate în fața potențialului cititor, ci autentic, cu personaje și o narațiune ce se susțin și în afara jocului livresc. Romanul se revendică, printre altele, de la „Vrăjitorul din Oz”, de la Fantazia din „Povestea fără sfârșit”, sau de la narațiunile tenebroase ale creatorului genului horror, H.P. Lovecraft. Dar, pe măsură ce personajul-narator, Charlie, pătrunde tot mai mult în lumea Empis și încearcă să descopere misterul ce stă la baza ei, „ce doarme în Fântâna Întunecată”, el ajunge să înțeleagă că basmul a fost atins de abisul groazei.
Romanul oferă o serie amplă de imagini originale, dar o mare parte din ceea ce întâlnește Charlie îi amintește de altceva pe care l-a văzut sau citit. Înainte de a-l întâlni pe Radar, se zvonește că ciobănescul german este un „câine monstru”, asemănător cu „Cujo din acel film”. Leah evocă, pentru el, o prințesă cu nume similar, aflată într-o galaxie îndepărtată, din universul „Războiului stelelor”. Personajul este în permanență conștient de motivele literare, de situațiile, personajele și tropii pe care îi locuiește. El comentează acest fapt, cu o atitudine erudită ce aparține cuiva ce are mult peste cei 17 ani ai personajului principal „Nu este «Războiul stelelor» doar un alt basm, deși unul cu efecte speciale excelente?”
Portalurile create de Stephen King, ca și romanele sale, au fost întotdeauna deschideri predispuse la schimburi culturale și contaminare încrucișată, toate făcute cu o atitudine ludică. „Există alte lumi decât acestea”, îi spunea Jake Chambers cândva lui Roland de Gilead (o replică care apare identic în „Un basm”), iar în romanele lui King, toate lumile posibile, ale sale și ale altora, joacă întotdeauna un joc de comunicare. Unele elemente sunt preluate din povești tradiționale, cum ar fi „Rumpelstiltskin” și mai ales „Jack și vrejul de fasole” și converg pentru a ilustra nu doar tema morții sau a uriașului mâncător de copii, ci și numele de groază, inspirat de părintele genului horror, H.P Lovecraft, ce identifică creatura ascunsă în adâncurile Empisului. Alte aluzii și omagii abundă, King referindu-se, uneori, în mod jucăuș la alte texte literare, ca atunci când Bowditch speculează că Ray Bradbury trebuie să fi vizitat o anumită locație din capitala lui Empis înainte de a scrie „Something Wicked This Way Comes”.
Până la urmă, romanul lui Stephen King reușește să-și atingă scopul. În pandemie, atunci când toată lumea căuta o luminiță, King și-a propus să scrie o carte care să îl facă fericit. Nu știm dacă lucrurile stau întocmai. Dar aventura pe care a creat-o, cu magia, jocurile sale livrești, momentele de tensiune și de groază, reușește, cu siguranță, să facă cititorul fericit. Empis e un univers magic, nu în sensul basmelor înfrumusețate până la refuz. E magic pentru cei ce iubesc poveștile și aventura, suspansul și elementul magic strecurat pe alocuri. Poate că autorul a acordat puțin prea mult loc construcției incipiente de personaj sau poate că desfășurarea epică de după intrarea lui Charlie în Empis nu mai dă dovadă de același fler narativ ca și începutul. Dar cert e că romanul reușește să captiveze, iar Empis e un univers pe care vrei să îl explorezi alături de Charlie, fie pentru că e bine construit, fie pentru că te atrage în locul său livresc. „Un basm” e acel gen de carte ce te poate face fericit.
