Un poem de Ana Săndulescu

Ana Săndulescu (n. 1989, Vaslui) a publicat în revistele: Dacia Literară, Observator cultural, Revista Nouă, Tiuk! și Zona Literară. La 26 de ani, a debutat cu romanul „Anamneza” la editura Herg Benet și în 2017 a beneficiat de programul „Rezidenţe FILIT pentru scriitori români”. În 2019 a coordonat volumul de interviuri „Prietenii și Literatura. Club 8, OuTopos și invitații lor” (Casa de Pariuri Literare). Cea mai recentă carte, „La topirea ghețarilor”, apărută la CDPL, reprezintă debutul ei în poezie.

Lia

     Seri păguboase, bahice, în care gura mea tăcută o însoțea pe cea dezlânată a prietenei mele. Ambiția mea și seceta de argumentare pluteau deasupra Orașului Mic. Se ondulau și-mi făceau semne, amintindu-mi să plec cât mai iute din locul ăla.

     Pictez un portret de femeie fără gură care-și dorește măcar o îmbrățișare alb titan. O atingere cu un necunoscut, cu un om căsătorit maybe sau cu unul dintre cei mai buni prieteni. Să deschidă cu limbile lor portaluri incerte și șubrede către orașe alternative. Să li se facă creierii praf, să rotunjească statistica abandonului. Un sărut atât de profund încât să nu mai fie niciodată la fel. Un mindfuck, o sincopă în funcția prieteniei sau ceva mai mult? O escapadă sexuală în noaptea altei lumi, cu posibilități infinite de a fi. Golul pe care îl formează hainele în mașina de spălat, centrifuga ca fluid care trece prin corp și separă funcțiile de bază de fondul de ten. Un bug care continuă să apară în ciuda diferiților parametri de testare, ca o senzație nostalgică, ca un film pe care îl vizionezi în aceeași perioadă a fiecărui an, dar actuala realitate nu permite retrăiri. Nu vărs lacrimi pentru prietena mea, doar trecutul nostru mă neliniștește. Nu mă mai întorc,

     în locul în care, odinioară, nimic nu era posibil.