Un poem de Ioana Florescu
Numele meu este Ioana Florescu, am 23 de ani, sunt masterandă în cadrul Facultății de Comunicare și Relații Publice a SNSPA în București. Ambiția mă poartă în literatură și în tot ceea ce fac. Urmez calea poeziei de aproape 8 ani. Am publicat poezii în zine fem , EgoPHobia și Jurnalul de Sâmbătă.
identitate fragilă
am ieșit la suprafață
dansând un tango urban
prin ploaie la Romană
nu ți aș mai fi dat drumul la mână,
voind să mi las mulajul palmei asupra ta.
am continuat tangoul
până la cea mai apropiată galerie
mi am dorit ca pentru prima dată
să-ți arăt fragilitatea lumii exterioare,
a altora decât a mea.
împreună, făcând rocada prin săli
lacrimile s-au strâns bob cu bob
în colțurile interne ale ochilor mei
când am văzut canapeaua
„cineva a plans aici…
cineva a suferit aici”.
șervețele împrăștiate,
parfum de damă
o pernă comemorând
locul de oftat
al unei iubiri pasagere,
trăită o vară.
“am fost atât cât a fost să fie”
scria ea cu rimel întins
te am privit: farul înălțat în larg
lumina ce mi-e călăuză la ananghie,
noi suntem, și încă mai mult.
am câștigat
când alții pierdeau totul
pentru că ne-am găsit
fără să ne fie dat să căutăm
și ai îmbrățișat bucățile mele rupte,
fără să eziți.
atunci, în ploaia de la Piața Romană
în acea galerie cu grădină de vară
rămâne o parte din mine: un sine fragil, pierdut
și gustul amar al viitorului incert
îmi stă pe limba altădată dulce,
ca un musafir nepoftit…
