Ioana Vintilă s-a născut la Sibiu, în 1997. Este inginer biotehnolog, iar în prezent studiază la un masterat de biotehnologie moleculară. În 2016 a obținut premiul II la concursul PEN International New Voices Award. În 2018 a debutat cu volumul Păsări în furtuna de nisip, manuscrisul câștigător al concursului de debut organizat de Casa de Editură Max Blecher, volum care a fost nominalizat la Gala Tinerilor Scriitori, Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu Opera Prima, Premiile Observator Cultural și a fost desemnat câștigător al Premiului Festivalului Național George Bacovia și al Premiului pentru Debut Iustin Panța. În prezent lucrează la al doilea volum.

 

ofsaid

 

cu toții am citit, la un moment dat, o biografie
sau cel puțin un tabel cronologic

undeva, depinde de caz,
e consemnat sec acel eveniment
pornind de la care totul s-a dus naibii

din punctul acela nu mai era nimic de făcut
la capătul exponențialei subunitare
au așteptat, ca niște fetițe cuminți și plictisite,
/moartea
/nebunia
/singurătatea & /infirmitatea

cred din ce în ce mai tare
că am trecut razant de acel punct

[nu-l pot identifica exact, ar fi câteva care s-ar potrivi]

în schimb,
terminusul e același

e bine că știu de pe-acum:

voi face pregătiri
voi fi prinsă în ofsaid

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *