Un poem de Miruna Romanciuc

noaptea e rece pe încheieturi
pulsul a crescut odată cu mine
n-avem nici 30 de ani ne întrebăm
oricum dacă suntem prea bătrâni
pentru toate astea
care e poziția corpului în care
ai cele mai multe șanse să te crezi?
noaptea e rece pe încheieturi
am așteptat momentul în care să ies
din sufletul meu dublu fără să se vadă
m-am zgâriat în oboseală apoi în hârtie
și vina nu e un sânge pe care
să-l verși
printre buzele rănii s-a vorbit încet
despre ce doare de fapt
într-o cameră goală
stau nemișcată și sparg toate
ecourile pe care nu le prinde nimeni
ca pe niște nuci verzi
e-n regulă
toți suntem absenți
când suntem epuizați
spăl vasele și mă gândesc la tine insist
cu buretele de parcă aș putea spăla
toată crusta de neputință crescută peste noi
spăl vasele gândurile astea sunt pietre
pe care le iau în mână doar când aud câinii
lătrând spre mine nu văd nimic
doar pe mine un pic mai târziu
cu pietrele încă în mână
Miruna Romanciuc are 26 de ani, este medic rezident și scrie poezie de 3 ani.
„Am publicat poeme în reviste online și în format fizic printre care: Noise Poetry, Parnas XXI, Revista de povestiri, Euphorion, Echinox, O mie de semne, Opt motive, Monitorul de Poezie, Șangri-La Artistic Ground – secțiunea Noncanon, Tuș Zine, Steaua, Planeta Babel, Axis Libri la rubrica „Jurnal Poetic”, revista Golan, Literomania, Museum of intimacy și pe blogul Ramonei Boldizsar. Am citit poeme la ediția a doua din Saloanele Literare Familia, la invitația lui Mircea Dan Duță, iar unele dintre ele sunt disponibile în Peru și Columbia, publicate în revistele Kametsa, respectiv Noche Laberinto. Am participat la ediția a 3-a a Festivalului de Poezie Alba Iulia Stand-Up Poetry, moderat de Marcel Vișa, unde am susținut prima lectură publică, iar cea de-a doua a fost în cadrul festivalului Ecosistem, organizat de Shangri-La Artistic Ground.
Câteva dintre poemele mele se găsesc în cadrul antologiei Generația O Mie de Semne – 59 de poeți apăruți la „Poșta redacției”, coordonată de Gelu Diaconu, CDPL, 2022, iar din decembrie scriu recenzii pentru citestema.ro, ca parte a echipei Kooperativa Poetică.”
Nucile se coc toamna si cad singure. Au foarte multe calorii si inspira poetii pana la Revelion.