Un poem de Olivia Călin

Olivia Călin este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț. A mai publicat pe O mie de semne, Parnas XXI și Monitorul de Poezie.

 

ne e frică de tot ce e întunecat adormim cu televizorul aprins
în incubatorul personal nu simt nevoia să mă ridic din somnul
față de lume pe care îl am

ne e frică să plecăm tânjim inexplicabil de mult după un soi de
stabilitate ca un loc de muncă pe care nu îl părăsești 30 de ani
& o căsnicie confortabilă ăsta e un lux pe care nu ni-l permitem
ne permitem doar un pachet de țigări și un kilogram de mere

de asta citesc mereu aceeași carte & beau mereu același suc vreau
să simt că există o ordine în toată mișcarea noastră haotică printre
ceilalți oameni care merg la bancă & la mall & la magazinul din colțul
blocului care a fost închis și redeschis de 3 ori în ultimii ani

mă simt de parcă sunt ultimul om care trăiește dintr-un mare grup de prieteni
acum doar îmi aștept rândul pentru locul meu din autobuzul care
nu duce nicăieri

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.