Un poem de Olivia Călin

Olivia Călin este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra Neamț. A mai publicat pe O mie de semne, Parnas XXI și Monitorul de Poezie.

 

ne e frică de tot ce e întunecat adormim cu televizorul aprins
în incubatorul personal nu simt nevoia să mă ridic din somnul
față de lume pe care îl am

ne e frică să plecăm tânjim inexplicabil de mult după un soi de
stabilitate ca un loc de muncă pe care nu îl părăsești 30 de ani
& o căsnicie confortabilă ăsta e un lux pe care nu ni-l permitem
ne permitem doar un pachet de țigări și un kilogram de mere

de asta citesc mereu aceeași carte & beau mereu același suc vreau
să simt că există o ordine în toată mișcarea noastră haotică printre
ceilalți oameni care merg la bancă & la mall & la magazinul din colțul
blocului care a fost închis și redeschis de 3 ori în ultimii ani

mă simt de parcă sunt ultimul om care trăiește dintr-un mare grup de prieteni
acum doar îmi aștept rândul pentru locul meu din autobuzul care
nu duce nicăieri

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *