VIII. V-a plăcut organizarea?!…

În partea dreaptă a pieței, învăluit de aerul umed al zilei, se află magazinul de alimente, de lângă biserică. Săndel se-ndreaptă spre chioșcul de ziare din piață, de unde vrea să-și cumpere gazeta locală, ca să afle câte ceva despre viața din oraș. La început, nu-ți trebuie gazetă ca să știi ce se petrece pe-afară. Mai târziu însă îți place să-i iei în seamă pe ceilalți, ți-e aproape teamă să judeci lucrurile de unul singur. Ai nevoie de părerea cuiva, ca de un reper, ș-apoi tot cum știi tu, faci! Lumea spune că ești matur, așa sună mai bine. Tinerilor nu le pasă de părerile celorlalți, și adesea spun că lumea se-nșeală și că lucrurile s-au schimbat demult. Și multe altele din astea… Iar cei mai mari în vârstă dau din umeri indiferenți! Cert e faptul că procedeele sunt aceleași, contextul însă nu mai seamănă! Și timpul trece repede…

– Îmi pare rău, că întâmplări aș mai avea!… își zice Săndel.

Nu e lume multă, vreo doi, trei bărbați, care așteaptă, la coadă și trăiesc viața de fiecare zi, în micul oraș de munte. Pendula din turnul bisericii bate timpul său interior, și chioșcul de ziare de-abia ce s-a deschis. Mașina firmei de distribuție a publicațiilor se află la câțiva pași de dugheană. Vânzătorul și șoferul descarcă marfa, iar treaba merge bine, în aerul plăcut al zilei de toamnă care te-ndeamnă la optimism.

Nimeni nu-l grăbește pe Săndel, care se bucură de puțină vreme, ca s-arunce o privire prin jur. Se-ntoarce, și i se pare că în spatele lui s-au așezat oameni, care șoptesc ceva între ei. Află și el câte ceva de prin oraș, curios cum e. O întâmplare, de ce nu? Îi revin în minte asemenea lucruri, mai ales de când locuiește în capitală. Poate pentru că și-a luat distanță față de timpurile de odinioară, sau pentru că singurătatea îi declanșează incursiuni în trecut, în alte vremuri. Se gândește la locurile acelea și, de îndată, răsar amintiri. Așadar…

– Pe la șapte și jumătate eram aici! deapănă fata. –Și, de fapt, ce-a fost? se interesează tânărul.

–A ieșit șeful în fața magazinului!…Nu era lume multă! povestește fata. –Și ce-i cu asta?!… se miră flăcăul.

– Omul a zis că l-au anunțat de ieri că astăzi se dă unt!… explică fata. Ne-a sfătuit apoi că e bine s-așteptăm civilizat momentul. Și s-a oferit chiar să ne organizeze pe grupuri… Așa că ne-a poftit mai întâi pe femei să ne așezăm unele în spatele celorlalte. Apoi le-a invitat pe lăuze, palide și trase la față, să formeze un rând asemănător… După acestea au urmat gravidele, cu rochii largi de cadâne, dar aici n-au fost decât vreo două, la fața locului. Și lumea l-a ascultat! După ele au urmat bătrânii, o parte din ei cu toiag, iar scandalul a izbucnit repede!… Aceștia au zis că având în vedere vârsta, ei ar trebui să fie primi. Femeile gravide, deși puține la număr, au spus că ele ar merita recunoștința adunării. Dar n-au avut nici o șansă! Așa că lăuzele, destul de numeroase au zis, la rândul lor, că ele n-au fost niciodată avantajate, și că acum ar fi momentul. Și a trecut repede o jumătate de oră… În fine… A apărut de după colțul străzii mașina cu marfă, iar lumea s-a liniștit ca printr-un miracol. Șoferul a oprit lângă magazin și a coborât de la volan, cu o factură pe care erau trecute alimentele livrate magazinului, cu oarecare întârziere, pentru că micul oraș de munte se găsește la un capăt de drum. A intrat în prăvălie, a stat de vorbă cu șeful de magazin, care a ieșit în stradă confuz, și s-a adresat mulțimii.

– Oameni buni!… Zilele trecute v-am anunțat că astăzi se va da unt! se adresează cetățenilor șeful.

Și omul povestește în fața adunării cum s-a gândit la momentul acesta, și cum i-a rânduit pe cei prezenți în fața magazinului.

–Acum trebuie să vă spun că nu-mi pot ține promisiunea! explică responsabilul.

Rumoare generală!…Participanții la coadă se împing mai în față să audă bine anunțul.

– Dar cred va plăcut organizarea?!… spune omul în cele din urmă, și geme cu subînțeles.

– Lume cuminte!… Asta e… remarcă administratorul cimitirului, și își încheie nasturele de la cămașă, pentru că în dimineața aceea vremea era răcoroasă.

Și cetățenii se dispersează cu grijă ca să nu producă vreo pagubă. Mai întâi gravidele, apoi bătrânii, după ei lăuzele și toți ceilalți…

–Facem ce trebuie!… Și ne spălăm frumos pe mâini!…își zic cetățenii urbei.

Iar Săndel e uimit, de talentul narativ al fetei căreia îi preconizase, în imaginația sa, o carieră strălucită în jurnalistică. La un post de radio… De ce, nu?! Televiziunea, în vremea aceea, nu apăruse încă… Dar asta e o poveste de demult, de pe vremea când era adolescent, și lucrurile mergeau altfel prin oraș. O amintire, din timpul unor vremuri de odinioară! Acum se-ntoarce cu privirea, din curiozitate, dar în spate, în partea cealaltă a pieții, nu vede pe nimeni, iar înspre magazin nu e nici picior de om, care să stea la vreo coadă la unt sau la fie ce-o fi. Restul nu-l interesează, e convins că mai sunt încă mulți tineri talentați, și, care vor avea un viitor de toată lauda în jurnalistică.

Se gândește la ale lui, iar amintirile se prelungesc pe aceeași temă. Într-o zi de vară, pe când își cumpăra ce-i trebuia pentru acasă, o vânzătoare tânără striga în fața magazinului, cât o ține gura, să vină lumea să târguiască ingredientele pentru o ciorbă de pui. Iei o oală, pui apă, pui legume, pui două cubulețe de concentrat cu gust de pui, iar, după aceea, pui totul la fiert! Dar, nu pui pui!… Și ai o ciorbă de pui!… Apoi îi vine în minte o rețetă de slăbire, bazată pe consumul de covrigi, pe care a aflat-o câteva zile mai târziu, într-o farmacie naturistă din capitală. Pentru masa de prânz, iei un covrig și mănânci din el, de fapt, numai gaura !…

Aici e logica modernă a întâmplărilor cu untul, ciorba de pui și gaura de la covrig !… Dacă untul, un produs natural, poate fi înlocuit cu ciorba din cubulețe concentrate, un succes al chimiei, iar fiertura respectivă de covrigul de la care să te delectezi doar cu gaura, adică cu nimic, zicem că asistăm la un moment bine ticluit. Ce să-i faci dacă ai nevoie de imaginație?!… Ăsta e un semn că gândirea contemporană se-ntoarce spre origini, adică spre gaura menită s-aducă mulțumirea și bunăstarea! Un lucru rar!… Da, e vorba de gaura aia mică, neagră și fierbinte, sursa întâmplărilor și a bucuriilor de fiecare zi, cu alte cuvinte, la esență, cum ar spune cineva mai înțelept de la Biroul de jocuri mecanice, care visează la problema natalității.

– Nu ne dăm cu săniuța!… Facem ce trebuie!…  zic sincer oamenii.

Săndel cumpără gazeta locală, pe care o împăturește sub braț, și o pornește din nou la plimbare, privind cu coada ochiului spre biserica pe lângă care trece cu prudență. Foaia o va citi mai târziu!…Evident… Chiar dacă nu vorbește cu oamenii pe care-i întâlnește, pentru că nu-i cunoaște, se simte în largul lui. E o diferență abruptă între lumea din Piața Teilor și cea de pe Strada Șerpuită, deși cele două locuri comunică între ele. Un stăvilar închipuit le separă, iar mulți încearcă să-l treacă, fără să știe ce fac.

Pe stradă se plimbă o lume curioasă care vrea să știe ce mai e nou prin oraș. Sunt oameni înțelegători și fără idei preconcepute. Prin Piață Teilor se află câte unii, care își impun gândurile lor trecătorilor, și le cer ascultare, vrând parcă să comande cuiva. De aceea e credibilă acolo întâmplarea de la magazin, care, oricum, nu și-ar găsi locul în altă parte. Desigur că oamenii pot face mișcare, din piața centrală, pe Strada Șerpuită și-napoi, în căutările lor de fiecare zi. Dar aici e vorba despre altceva, nu de mișcarea fizică, ci de faptul că gândul plutește în alte ape…”Așadar, oamenii trebuie să-și caute un loc al lor, pentru că piața asta are lumea ei pe care trecătorii n-o mai înțeleg acum”, își spune Săndel și își vede de drumul lui.

Lasă în urmă piața cu amintirile tinereții, care îl atrag ca-ntr-o capcană între zidurile clădirilor cu fațade de excepție, și-i îngrădesc visarea, asemeni turnului cu orologiu de la biserica din piață, care-i amintește de comerțul ceasornicarul Stick, cu bune și cu rele. Nu departe, tot dintr-o lume de odinioară, face parte și locuința Veronicăi, ferită de zarva locului. Adevărul e că Săndel rămâne ca-n anii adolescenței, de un optimism incorigibil, și se poartă ca un bărbat în pantaloni scurți. La școală, dar, și mai încolo, în prietenia cu Lena, ori în căsătoria cu Alisa, totul e la fel… Un iubit sau un soț, în pantaloni scurți!… La fel ca mulți alții!… Meteahna asta îi trece mai târziu, deabea după ce se mută în capitală, la Biroul de jocuri mecanice. Dar asta e o cu totul altă poveste!

Fragment din volumul Întâmplări de unică folosință, carte în curs de apariție

Apărută în nr.4/2020

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *